Primarul municipiului Chișinău, vicepreședintele Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) Ion Ceban își exprimă speranța că politicienii nu vor renunța la obiectivele descentralizării și consolidării autonomiei locale.
În cadrul unei emisiuni la Jurnal TV, Ion Ceban a amintit că în campania electorală mai multe partide, inclusiv cele care au acces în Parlament, au semnat Apelul CALM, angajându-se astfel să adere la obiectivele descentralizării și autonomiei locale și asumându-și angajamentul public de a implementa în practică obiectivele care vor duce la acest deziderat.
„Am venit cu această inițiativă în calitate de vicepreședinte al CALM și am fost sprijinit de toți primarii care fac parte din această comunitate. În demers am solicitat ca formațiunile politice să își asume descentralizarea reală, depolitizarea transferurilor de la bugetul de stat, întărirea capacității APL de a motiva salariații. În Direcția de Arhitectură a primăriei municipiului Chișinău avem astăzi 37 de funcții vacante. Mi-aș dori ca tinerii creatori să se angajeze la primărie, dar ei pleacă la birourile de arhitectură și nu vin în APL pentru un salariu de 5-6 mii de lei”, a declarat edilul capitalei.
Vicepreședintele CALM a vorbit și despre necesitatea ca în bugetele primăriilor să ajungă venituri din impozitul persoanelor juridice. „Instituția Dvs. este o entitate economică ce plătește impozite. Cât credeți că revine Chișinăului din activitatea Dvs.? Zero lei și tot Dvs. când ieșiți afară mă întrebați unde este parcarea sau de ce un anumit drum nu este reparat?”
Ion Ceban a reiterat că descentralizarea trebuie făcută. „Este nevoie să depolitizăm instrumentele de finanțare a proiectelor locale. Eu voi pleda pentru acest lucru și sunt convins că toți primarii vor milita pentru acest deziderat”, a conchis alesul local.
Amintim că Apelul CALM, lansat în ajunul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, a fost semnat de Platforma DA, Partidul Nostru, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, Partidul Acțiune și Solidaritate, Partidul Schimbării și Partidul „PACE”.