În satul Scoreni, raionul Străşeni, se construieşte cel mai mare butoi din lume. Nu e un butoi oarecare şi nici nu va fi umplut cu vin, aşa cum ar visa unii. Construcţia cu diametru de 8 metri şi 10 metri lungime, va fi din metal şi lemn şi va adăposti un centru cultural multifunctional. Satul Scoreni are simbolul butoiului pe stemă şi drapel, iar localnicii sunt meşteri renumiţi în toată Basarabia.
SVETLANA TABACARI, primar Scoreni: „Este o clădire cu dimensiunile opt metri pe 10 metri. Se primeşte ca o casă de locuit. Se încep lucrările cu fasadul, este obligatoriu ca să facem dintr-un material dur şi rezistent la ploi şi vânt, după care o să lucrăm în interior, va fi tot din lemn natural”.
PETRU CANDU, sudor: „Lucrările sunt destul de complicate pentru că însăşi configuraţia acestui obiect dă de înţeles. Partea noastră care o avem deja e spre finiş, noi deja mai avem de aranjat câteva elemente, de adus sudura la norma convenită”.
Astăzi, cel mai mare butoi din stejar este în Heidelberg, un oraş din sud-vestul Germaniei. El are o capacitate de peste 180 de mii de litri. Cei din Scoreni vor avea şi ei butoiul lor dar s-au gândit la construcţie utilă.
SVETLANA TABACARI, primar Scoreni: „Să fie o clădire multifuncţională şi la etajul II să amenjăm muzeul satului. La primul etaj cred că o să amenajăm o sală pentru a primi vizitatori delegaţie oficiale,putem desfăşura evenimente”.
Primăria şi-a propus ca, până pe 28 august, de ziua localităţii, butoiul să fie gata. În apropiere se construieşte şi o scenă, foişoare şi se pune pavaj.
SVETLANA TABACARI, primar Scoreni: „Ne-am gândit să amenajăm un teren întreg de agrement unde vor fi mai multe obiecte uşor demontabile. O să avem meşterii noştri populari unde vom face masterclass unde fiecare cetăţean pot să vadă şi să participe la confecţionarea unui butoi”.
Oamenii se pregătesc deja de sărbătoare.
„Pe viitor ne gândim să fie o atracţie, să vină turişti să ne vadă şi ne mândrim. E frumos numai nu se păstrează la noi. – O să veniţi aici la festival, să vă odihniţi? – Noi întotdeauna participăm, iată văd că se face şi scenă frumoasă. E foarte frumos şi poate a da domnul şi a fi şi la noi la Scoreni frumos. Ar trebui să fie oleacă mai duri pe aşa ceva fiindcă câţi copaci s-au pus tot s-a stricat”.
Primăria a creat şi o platformă de colectare a donaţiilor pentru a termina mai repede lucrările. Valoarea proiectului este de trei milioane de lei, şi aproape jumătate sunt pentru construcţia butoiului. O parte din finanţări a fost oferită de PNUD Moladova, prin programul Migraţie şi Dezvoltare Locală. Localitatea Scoreni este înfrăţită cu comuna Lieşti, judeţul Galaţi, din România.