Primarul orașului Glodeni, Stela Onuțu, în cadrul unui interviu pentru Provincial.md, a vorbit despre lipsa locurilor de muncă, implicarea tinerilor în activitățile orașului, proiectele de amploare demarate pentru dezvoltarea localității, dar și despre ce obstacole stau în fața unui primar.

Provincial:Doamna Onuțu, sunteți în calitatea de primar de mai mult de 2 ani. Cum ați caracteriza această perioadă din perspectiva funcției pe care o dețineți?

Stela Onuțu:Pot spune că pe parcursul acestor 2 ani am avut o activitate foarte bogată. Mă pot lăuda cu multe realizări, dar, clar că, mai este loc de lucru, poate nu în măsura așteptărilor pe care le-am avut, dar am depus un efort maxim și, pe lângă acel efort, am depus și suflet în tot ceea ce am făcut. Eu le zic la toți că, eu habar nu aveam unde am nimerit, astfel au fost 2 ani grei, dar frumoși.

P.:În campania electorală, candidatul Onuțu Stela a avut un program stabilit. Ce aţi reuşit să demaraţi din ceea ce v-aţi propus? Există vreun obiectiv pe care nu ați reușit să-l faceți?

S.O.:Eu și astăzi țin minte toate promisiunile din spotul electoral, pe care îl aveam: am promis drumuri, trotuare. Analizându-mă pe mine, totuși, eu sunt un critic mare cu mine, în comparație cu ceilalți, aș spune că 70% din program am realizat: începând cu schimbarea cadrelor, am adus oameni tineri în aparatul primăriei, construcția sensurilor giratorii, reglarea circulației rutiere prin marcajele din oraș, locurile pietonale, plasarea băncilor, amenajarea parcurilor, amenajarea opririlor, lucrăm la infrastructură, amenajăm scuarurile, parcurile.

P.:Republica Moldova se confruntă cu lipsa locurilor de muncă, mulți cetățeni aleg calea emigrării. Ce întreprindeți Dvs. și întreaga echipă pentru a stagna acest val? Care e situația în localitate?

S.O.:Din păcate, noi migrația nu o putem stagna, dar ar fi un punct prioritar în activitate – de a crea locuri de muncă, însă aceleași locuri de muncă nu sunt motivate prin suma salariilor. La moment sunt 2 persoane, care încearcă să facă o investiție în localitatea noastră, să creeze locuri de muncă. Noi, ca autoritate, îi susținem sub orice formă legală, de care dispunem, dar, din păcate, la noi poziția geografică ne dezavantajează, în ceea ce ține de investițiile economice. Multă lume vrea cale de acces deschisă, însă noi suntem o „apendicită” a republicii, astfel mulți ne evită, din păcate.

P.:Tinerii sunt viitorul și o resursă strategică a țării. Ce condiții asigurați tinerilor din Glodeni, întreprindeți careva activități cu implicarea tinerilor?

S.O.:Încercăm să implicăm tinerii la toate activitățile care se desfășoară, începând cu cele culturale, sociale și de informare. Avem un Consiliu al Tineretului, care mobilizează tinerii și îi formează ca un integru din localitate. Dacă ne referim la crearea locurilor de muncă, din păcate, noi nu putem crea un complex industrial, în primul rând, noi suntem lângă Bălți, astfel multe centre economice mari se află la Bălți și oamenii pleacă acolo la lucru.

18673154_266074587199325_1775282357221690099_o

P.:Care este situația orașului Glodeni la capitolul buget? Aveți parte de finanțări, donații, reușiți să atrageți fonduri?

S.O.:Probabil ca și în toate localitățile, bugetele noastre sunt destul de mici, comparând cu necesitățile de care are nevoie localitatea. Din păcate, politizarea predomină în ceea ce ține de atragerea de investiții și câștigarea unor proiecte și granturi. Nu dispunem de donații, ajutoare sau finanțări majore, au fost unele donații de la fundații, dar, în rest, nu avem sume care să se investească în teritoriul nostru.

P.:Ce fel de activități economice, credeți că, ar putea ajuta comunitatea locală să prospere?

S.O.:Orice activitate economică este binevenită, noi suntem deschiși pentru oricare activitate care ar aduce bani, fiindcă de aici se crește și impozitul, astfel avem acumulări la buget. Nu pot să nominalizez că am avea nevoie de o investiție în sfera x sau y, fiindcă orice inițiativă ar fi susținută la noi, la nivel local.

P.:Ce proiecte de amploare aveți pe agendă pentru dezvoltarea orașului Glodeni?

S.O.:De fapt, la moment suntem la etapa de verificare a proiectului în ceea ce ține de construcția stației de epurare pentru localitate. Mai suntem cu o bombă ecologică de 3.500 de tone de ape neprelucrate în vârful orașului, care pot să se erupă în orice moment. Proiectul major ar fi construcția unei stații de epurare și extinderea sistemului de canalizare, pentru că apa din localitate lasă de dorit.

P.:În afară de lipsa banilor, ce obstacolele mai stau în calea unui primar?

S.O.:Cea mai mare problemă în calea unui primar este lipsa resurselor umane. Noi nu avem specialiști și vom ajunge în momentul când vom avea bani, dar nu vom avea oameni. Eu sunt sigură că, cu mișcările și pașii cu care mergem noi în ziua de astăzi, în 5-7 ani vom ajunge că nu vom avea cu cine lucra. La moment, aparatul Primăriei are lipsă de 2 perceptori fiscali, un inginer cadastral, arhitect, specialist pe probleme juridice. Cu cine să lucrăm? Eu consider că lipsa resurselor umane e mai presus și decât lipsa banilor, pentru că, uneori având un potențial mic de bani, cu voință și forță umană poți realiza mult mai multe.

stela

P.:Ce ar putea să vadă un turist în orașul Glodeni? Cu ce ați putea să-i atrageți?

S.O.:De fapt, nu avem muzee, centre istorice dezvoltate. Sunt puncte de atracții, însă ele nu au fost valorificate, noi am fi ca un traseu spre unele zone atractive, cum ar fi: Pădurea Domnească, Suta de Movile, care se află în împrejurarea orașului nostru, Țara Bâtlanilor. Eu cred că lipsesc parteneriatele publice private în domeniul promovării turismului, fiindcă ar fi trebuit privatul să investească și să dezvolte, dat fiind faptul că statul la noi în ziua de astăzi nu prea are capacitate.

P.:Care sunt planurile Dvs., în calitate de primar, pentru anul 2018?

S.O.:Planurile sunt mari, un pic este dezamăgirea, însă planurile sunt majore. Continuăm obiectivele preconizate deja pentru anul care vine, ar fi ultimul an deplin, înainte de campania electorală, pentru că deja în luna mai a anului 2019 vom fi în campanie. Totuși, am să continui cu îmbunătățirea infrastructurii localității, investiția în instituțiile preșcolare, ceea ce ține de îmbunătățirea condițiilor de dezvoltare și creștere a tinerii generații, vom continua reparația drumurilor, a trotuarelor, chiar dacă suntem în proces de lucru, vom căuta condiții de satisfacere a noilor locuri de muncă. Vom încerca să căutăm potențiali investitori, să vină să încerce să găsească acea forță de muncă necesară la noi în localitate și să fie plătit omul nostru după capacități. Avem și o strategie de dezvoltare până în 2020, ne ghidăm după ea, astfel cu voia Domnului vom ajunge spre realizări mari și vom face tot ce este posibil.

Mihaela Conovali

Imprimare