Ex-deputatul Anatolie Dimitriu, Președintele raionului Ialoveni, a vorbit, în cadrul unui interviu acordat pentru CURENTUL, despre activitatea sa de aproape 2 ani în funcția respectivă, cum conlucrează cu Guvernul, de ce a susținut-o pe Maia Sandu în alegerile prezidențiale, dar și ce ar putea vizita turiștii în raionul Ialoveni.

CURENTUL: Domnule Anatolie Dumitriu, deja de aproximativ doi ani sunteți în funcția de Președinte al raionului Ialoveni. Ce ați reușit să faceți în această postură?

Anatolie Dimitriu: Într-adevăr, peste câteva luni se vor împlini doi ani, de când am fost ales în funcția de președinte al raionului Ialoveni, și cred că este un termen suficient pentru a ne permite să vorbim de anumite realizări, pentru a face unele totalizări. Chiar în cadrul ultimei ședinței a Consiliului raional, care s-a desfășurat la începutul lunii martie, am prezentat un raport pe marginea acestui subiect, evidențiind cele mai frumoase realizări.

În primul rând mi-am pus drept scop, ca pe parcursul mandatului meu de președinte să acord o atenție deosebită domeniului educației, mai bine zis creării unor condiții moderne pentru munca profesorilor, educatorilor, pentru instruirea copiilor. În acest an, am certitudinea că vom finaliza construcția blocurilor noi pentru grădinițele de copii din satele Ruseștii Noi, Horodca și Hansca. De asemenea, am venit cu o contribuție esențială pentru dotarea și reparația celorlalte instituții preșcolare din raion, în total fiind investite circa 6 milioane lei.

Un obiectiv strategic pentru raion rămâne a fi finalizarea construcției gimnaziului din satul Cigârleni, pentru care au fost alocat recent încă 1 mln. de lei. În continuare suntem în identificarea altor resurse financiare pentru finalizarea lucrărilor. În total pentru învățământul școlar am alocat în acești doi ani aproximativ 8 milioane de lei.

Nu e de neglijat nici faptul că am insistat, chiar din primele zile de președinție, să constituim un fond de 300 mii lei, sumă destinată menționării copiilor cu rezultate notorii în cadrul olimpiadelor de orice nivel. În acest context sunt menționați și profesorii, care îi pregătesc în decursul anului școlar.

O atenție sporită acordăm sistemului de sănătate. În calitatea sa de fondator, Consiliul raional a contribuit cu resurse financiare pentru efectuarea reparației capitale la spitalul raional. De asemenea, centrele de sănătate din localitățile rurale au beneficiat pentru diverse necesități în total de circa 5 milioane lei.

La capitolul „realizări” vom include și îmbunătățirea infrastructurii drumurilor raionale și locale, Consiliul rațional contribuind cu suma de aproximativ 21 milioane lei, mijloace provenite din plata impozitului rutier. Dar cea mai mare realizare în acest domeniu este că am reușit să promovăm la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor un proiect de anvergură – reconstrucția segmentului de drum Pojăreni – Puhoi, care va fi finanțat de Banca Mondială, costul lucrărilor cifrându-se la mai bine de 200 de milioane de lei.

Desigur, la fel de importantă este aprovizionarea satelor noastre cu apa potabilă de calitate. În acest sens am aplicat un proiect de grant la Ambasada Slovaciei, obținând finanțarea de circa 2,5 mln. lei, proiect, care fiind suplimentat cu contribuția Consiliului rațional, am reușit să-l promovăm spre finanțare de către Agenția de Dezvoltare Centru la suma de peste 33 mln.lei. Avem alocate contribuții la implementarea în localități a diverselor proiecte, cum ar fi construcția sistemelor de canalizare, efectuarea lucrărilor de conservare a energiei, amenajarea terenurilor sportive, etc..

Bineînțeles, în opera de dezvoltare constantă a raionului un rol deosebit îl au relațiile cu parteneri externi. Am depus eforturi susținute pentru ca administrația raionului Ialoveni să semneze acorduri de colaborare cu regiunile Ikșkile din Letonia, Rapla din Estonia, Panevejis din Lituania, cu județele Vaslui, Iași, Alba, Dâmbovița din România. În curând vom semna Acordul de colaborare cu judetul Ilfov, unul dintre cele mai prospere din Romania , și avem deja acceptul administrației județului Arad pentru a iniția procedurile legale pentru semnarea documentelor de colaborare. Nu voi înșirui aici beneficiile cu care s-a ales raionul de pe urma implementării relațiilor externe, voi menționa doar suma de 8 milioane lei, investiți în domeniul social și cultural al raionului.

C.: Cum la modul practic s-a schimbat viața locuitorilor raionului Ialoveni?

A.D.: Vreau să cred că viața locuitorilor raionului Ialoveni în ansamblu s-a îmbunătățit cât de cât, dacă ținem cont de investiții din ultimii ani, menționate mai devreme. Dar la mijloc e psihologia omului nostru, care dorește, în primul rând, să simtă îmbunătățirea prin ridicarea propriului nivel de viață, el așteptând salariu decent, servicii de calitate în toate domeniile, justiție independentă, stat de drept etc. Firește, aceste sunt niște doleanțe legitime,absolut justificate, iar noi, ca și administrație publică locală, ne străduim să îndreptățim parte din așteptările cetățenilor , dar cea mai mare parte, desigur, revine administrației publice centrale .

C.: Care e relația cu APC? De ce susținere financiară beneficiați? Pe cât acoperă din necesitățile raionului?

A.D.: Despre conlucrarea cu administrația centrală ce aș putea spune? Când sunt întrebat cum să fim ajutați, răspund ca e important în primul rând să nu ne încurcăm unii pe alții. Sigur că nu poți activa în calitate de președinte al raionului și să nu discuți cu Guvernul, cu ministerele, cu alte agenții și servicii. Multe proiecte depuse au finanțare din fondurile de dezvoltare și fiecare proiect scris trebuie apărat și argumentat. Trebuie să recunosc că în acest timp nu am avut nici o barieră de comunicare cu membrii Guvernului, mai ales ca pe majoritatea i-am votat nu o singură data fiind în calitate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

C.: Ce proiecte ați lansat, care au dus la crearea noilor locuri de muncă?

A.D.: Un proiect la care am depus mult suflet împreună cu ex-ministrul agriculturii domnul Ion Sula, este edificarea Casei de ambalare și depozitare a strugurilor de masă din satul Costești, care oficial a fost pusă în funcțiune, când deja eram președinte de raion. Acest proiect unic în țară a dat un nou impuls de dezvoltare pentru producătorii de struguri, fiind create și noi locuri de muncă. Ne străduim să facem tot posibilul pentru a ajuta agenții economici, organizând seminare de instruire și întâlniri cu finanțatorii, care contribuie la accesarea fondurilor pentru dezvoltarea întreprinderilor.

C.: Apropo, care e situația la capitolul locuitori, având în vedere că foarte mulți cetățeni pleacă din țară?

A.D.: Conform ultimului recensământ, raionul Ialoveni are cea mai mică descreștere demografică, fiind printre primele 5 unități administrativ-teritoriale (raioane – n.n.) ca număr de populație în Republica Moldova. Datele statistice ne arată că natalitatea este în creștere și noi cu mare dorință și entuziasm vom edifica noi blocuri de grădinițe în satele noastre.

C.: Care e situația la capitolul locuințe sociale?

A.D.: După cum bine cunoașteți din presă, avem și noi în construcție un bloc cu apartamente sociale, în care Consiliul raional va beneficia de 94 apartamente. Acestea urmează să fie repartizate prin decizia a Consiliului rațional, setul de documente necesar e precum și desemnarea potențialilor beneficiari fiind în grija unei comisii speciale, care, fiți siguri, se va călăuzi de buchea legii.

C.: Ce are raionul Ialoveni și nu au celelalte raioane? Cu ce vă mândriți? Ce ar putea vizita un turist?

A.D.: Sunt mândru de concetățenii mei. Fiindcă nu am întâlnit prin alte părți oameni mai devotați cauzei naționale cu spirit civic mai dezvoltat. Deci, exercit cu cea mai mare plăcere și cu dragoste funcția de președinte. Voi depune eforturi maxime pentru dezvoltarea lui. Avem locuri frumoase în fiecare localitate, dar cărțile de vizită sunt vinăriile din Mileștii Mici, Puhoi, Bardar, Ialoveni, complexul turistic Costești, zoo ferma Bardar, întreprinderea Monicol din Nimoreni, fabrica Sandriliona, Ialoveni si multe alte întreprinderi care se dezvoltă în raion și care sunt atracție pentru turiștii din țară și de peste hotare. La moment finalizăm reparația capitală a centrului raional de expoziție care va fi unic în Republica Moldova. Cu ajutorul domnului Petru Costin, colecționar și proprietar al mai multor colecții de arta ce au intrat în Cartea Recordurilor, vom amenaja în orașul Ialoveni acest centru ce va fi cartea de vizită nu doar a raionului ,dar și a Republicii Moldova.

C.: Am observat că o susțineți pe Maia Sandu. Sunteți membru PAS? De ce?

A.D.: Pot sa vă confirm că într-adevăr am susținut-o pe doamna Maia Sandu la alegerile prezidențiale, dar altfel nici nu putea fi în situația, când 76% din Ialoveni au votat pentru ea. Nu sunt membru de partid și pe viitor îmi voi dedica activitatea pentru a asigura bunăstarea ialovenenilor.

C.: Cum vedeți viitorul Dvs. politic?

A.D.: Mă întrebați de viitor politic? Dacă e să fiu sincer, mi-am făcut bagajele de câteva ori. Am crezut dintotdeauna că vom reuși să schimbăm lucrurile în mai bine, și m-am întors acasă să contribuim la prosperarea celor ce ne-au votat și au crezut în noi. Personal am lucrat peste hotare în anii 1999-2000 împreună cu conaționalii noștrii și știu că toți își doresc să revină acasă, doar că atunci când revin, se dezamăgesc și pleacă înapoi. Am plecat în 2009, iarăși m-am întors și știu, că dacă voi pleca acum, voi veni doar de sărbători.

Totuși, vreau să fiu optimist și să sper că prin efort comun, vom reuși să readucem speranța în sufletele oamenilor, iar țara noastră va crea condiții normale pentru viață și muncă.

C.: Ce vă doriți să reușiți să faceți până la expirarea mandatului?

A.D.: Doresc foarte mult în primul rând să văd că oamenii se schimbă la față. Vreau mai multe zâmbete pe chipurile lor. Vreau să avem pentru cine construi drumuri, grădinițe, școli, apeducte etc. Doresc ca în Republica Moldova să se realizeze cea mai mare reformă– cetățenii să-și iubească țara, să muncească și să lupte pentru ea.

C: Mulțumim!

Anastasia Borta

Imprimare