Două instituții de învățământ general din Republica Moldova vor beneficia de granturi din partea Guvernului Japoniei, prin intermediul Programului pentru Securitatea Umană „Kusanone”. Asistența nerambursabilă va fi acordată Gimnaziului din satul Pelinia, r. Drochia și Gimnaziului din satul Domulgeni, r. Florești.
Astfel, Gimnaziul din satul Pelinia, r. Drochia va beneficia de un grant în valoare de 75 037 USD. Din aceste fonduri urmează să fie renovate acoperișul și fundamentul clădirii instituției.
Cel de-al doilea grant, în sumă de 48 310 USD, va merge către Gimnaziul din satul Domulgeni, r. Florești și va contribui la renovarea cantinei și a bucătăriei instituției.
Programul „Kusanone” a fost lansat în țara noastră în anul 2008. Pe parcursul a 10 ani de colaborare, sistemul educațional din Republica Moldova a beneficiat de asistenţă din partea Guvernului Japoniei, prin intermediul Programului „Kusanone”, până în prezent fiind implementate o serie de proiecte în valoare totală de 523 532 USD, în cadrul mai multor instituţii de învățământ.
Menționăm că beneficiari ai proiectelor ,Kusanone” au fost și instituțiile de cultură. Astfel, prin intermediul acestui program, în anul 2013, Biblioteca Naţională pentru Copii ,,Ion Creangă” a lansat Bibliobusul pentru Copii – prima bibliotecă mobilă din Republica Moldova, iar în 2016 Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice a obținut un grant pentru dotarea cu echipamente multimedia.
Dina Roșca