Aproximativ 3.700 de oameni (798 din 836 de gospodării) din satele Zăluceni, Vertiujeni și Târgul-Vertiujeni, raionul Florești, au apă potabilă la robinet. Investiția în construcția și montarea noului sistem, cu lungimea totală de 43,6 km, se cifrează la 29,1 milioane de lei, bani alocați prin intermediul Proiectului Elveției de Apă și Sanitație în Moldova (ApaSan) în cadrul unui amplu proiect de dezvoltare regională implementat de ADR Nord.
Vineri, 17 mai a.c., în cele trei localități a fost inaugurat oficial noul sistem de alimentare cu apă. La eveniment au participat secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), Valentinna Țapiș, deputatul Eugeniu Nichiforciuc, directoarea Biroului de Cooperare a Elveției, Caroline Tissot, președintele Fundației Filiala din Moldova a Fundaţiei SKAT, Jonathan Hecke, reprezentanți ai ADR Nord, autorități publice locale și cetățeni din cele trei localități.
În mesajul său, Valentina Țapiș, secretar de stat al MADRM, a subliniat că obiectivul de a aduce apa potabilă în casele cetățenilor a devenit o prioritate la nivel național. La rândul său, deputatul Eugeniu Nichiforciuc a declarat că astfel de proiecte cu impact regional trebuie să fie multiplicate în cât mai multe localități rurale, astfel încât nivelul de trai al sătenilor să se îmbunătățească. Deputatul a dat asigurări că statul va susține în continuare astfel de inițiative.
În cadrul evenimentului, directorul ADR Nord, Vitalii Povonschii, a subliniat importanța acestui proiect vital pentru localnici. „Aprovizionarea cu apă și canalizare este un domeniu de intervenție important în Strategia de Dezvoltare Regională Nord. Ne bucurăm că oamenii din aceste trei frumoase localități deja beneficiază de apă potabilă la robinet”, a menționat directorul ADR Nord.
„Colaborarea noastră ne-a permis să facem împreună mai multe lucruri decât am fi făcut fiecare în mod independent”, a observat președintele Fundației Filiala din Moldova a Fundaţiei SKAT, Jonathan Hecke.
La rândul lor, autoritățile publice locale au menționat că este o importantă realizare faptul că apa potabilă a ajuns în casele oamenilor, mulțumind cu această ocazie partenerilor pentru sprijinul acordat în cadrul proiectului.
Lucrările de construcție-montaj a sistemului de apeduct în satele Zăluceni, Vertiujeni și Târgul-Vertiujeni au fost efectuate în cadrul proiectului „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca”, implementat de ADR Nord. În satul Zăluceni au fost construite rețele de distribuție a apei potabile cu o lungime de 14,5 km, la Vertiujeni – 17,1 km, iar la Târgul-Vertiujeni – 12 km. De asemenea, au fost montate conducte de aducție cu o lungime totală de 10,7 km și au fost construite sondele și rezervoarele de apă. Cele trei localități beneficiază de apă potabilă din râul Nistru. În perspectivă, sistemul de alimentare cu apă va putea fi dezvoltat în mai multe etape de extindere, pentru a putea alimenta cu apă potabilă 14 localități, cu un număr total de 17 mii de locuitori.
Localitățile Zăluceni, Vertiujeni, Târgul-Vertiujeni fac parte din cele 11 localități beneficiare ale proiectului „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca”, implementat de ADR Nord în parteneriat cu Fundația Filiala din Moldova a Fundației SKAT, implementator al Proiectului Elveției de Apă și Sanitație în Moldova (ApaSan), S.A. „Servicii Comunale Floreşti și primăriile partenere. Bugetul total al acestui proiect se cifrează la 66,86 milioane de lei, din care 29,90 milioane de lei sunt solicitați din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională, iar 30,4 milioane de lei reprezintă cofinanțarea ApaSan. Totodată, 4,73 milioane de lei din bugetul total al proiectului reprezintă contribuția populației beneficiare, 1,42 milioane de lei – contribuția S.A. „Servicii Comunale Florești, operator al sistemelor, și 0,417 milioane de lei – contribuția administrațiilor publice locale. Din FNDR sunt finanțate subproiectele ce vizează localitățile Băhrinești, Cuhureștii de Sus și Cuhureștii de Jos. Totodată, Proiectul ApaSan oferă sprijin pentru asigurarea accesului la servicii de apă de calitate în localitățile Zăluceni, Târgul-Vertiujeni, Vertiujeni și Japca.