Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor a elaborat un Cod al Urbanismului şi Construcţiilor, ce a fost aprobat ieri, de cabinetul de miniștri. Până în prezent, în Republica Moldova nu a existat un astfel de cod, domeniul construcțiilor fiind reglementat de mai multe acte legislative.
Ca urmare a dinamicii evoluţiei activităţii în domeniul construcţiilor în ţara noastră, în ultima perioadă au fost constatate disfuncţionalităţi majore în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea reglementărilor legale de diferite nivele în domeniul construcţiilor. Legislaţia existentă este în unele privinţe necorelată cu domeniile conexe, iar de cele mai multe ori interpretarea normelor aplicabile fiind discutabilă, atât în relaţia cu actele normative subsecvente sau conexe cât şi în ceea ce priveşte armonizarea cu dispoziţiile Uniunii Europene în domeniu. Nu există o abordare sistematică în dezvoltarea teritoriilor. Lipsesc planurile de amenajare a teritoriului (naţional, zonal şi local), şi drept urmare dezvoltarea teritoriilor este haotică şi nu ţine cont de armonizarea politicilor economice, sociale, ecologice şi culturale, stabilite la nivel naţional şi local. O mare parte dintre localităţi se dezvoltă fără a avea un plan urbanistic general. Lipsa planurilor urbanistice generale, precum şi a reglementărilor privind exploatarea construcţiilor şi intervenţiile în timp la acestea, generează creşterea numărului de construcţii neautorizate, a menționat Anatolie Zolotcov, viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor. De asemenea, oficialul a precizat că documentul prevede simplificarea procedurii de dare în folosință a construcțiilor și exclude corupția în acest proces.
În acest context, documentul stabileşte cadrul legal unitar pentru urbanism, planificarea teritorială, autorizarea şi executarea lucrărilor de proiectare şi de construcţii, asigurarea calităţii construcţiilor, a materialelor şi a produselor pentru construcţii, exercitarea controlului de stat cu privire la respectarea disciplinei în urbanism şi a regimului de autorizare a construcţiilor.
Elementul de noutate al prevederilor în acest domeniu se referă la introducerea pentru prima oară a noțiunii schema de planificare a teritoriului, ceea ce corespunde normelor utilizate în ţările UE. De asemenea, este introdusă o noutate în domeniul urbanismului – Cartea comunală (art.72) – ca o parte de documentația de urbanism în volum redus, care se elaborează pentru localitățile cu un număr de locuitori până la 5 000. Este necesar de menționat la acest capitol că, în prezent, legislația actuală prevede aceleași cerințe de elaborare, avizare și coordonare pentru o localitate, cum ar fi municipiul Chişinău – de câteva sute de mii de locuitori și, la fel, pentru o localitate – 5000 de locuitori, a subliniat viceministrul Zolotcov.
Totodată, Codul sistematizează și corelează dispozițiile din domeniu într-o structură unitară, elimină disfuncționalitățile apărute până în prezent, precum și clarifică aspectele privind armonizarea legislației Republicii Moldova în domeniul construcțiilor cu principiile și reglementările Uniunii Europene.