Potențialul resurselor energetice eoliene al Republicii Moldova și instrumentele financiare disponibile pentru investitori au fost prezentate astăzi, în premieră, de către Agenția pentru Eficiență Energetică. „Atlasului resurselor energetice eoliene al Republicii Moldova” a fost prezentat în forma unei hărți interactive și este acum disponibil publicului larg.  Studiul este unul dintre principalele instrument de atragere a investitorilor pentru implementarea proiectelor în domeniul surselor de energie regenerabile în Moldova.

„Noile tehnologii au fost din tot timpul un motor de mișcare în ceea ce privește sectorul energetic și construcțiilor, la scară globală. Astfel, pentru întărirea pieței naționale, precum și deschiderea celor noi, companiile locale sunt chemate să se conecteze la dezvoltarea metodelor de utilizare și inovare a domeniilor respective. Strategia energetică a Republicii Moldova are la bază inovaţia tehnologică, ce permite cu sprijinul autorităților și a partenerilor de dezvoltare, să asigure creșterea sustenabilă a sectorului.”, a declarat Ion Cozma, directorul adjunct al Agenției pentru Eficiență Energetică, în cadrul evenimentului de prezentare a potențialului energetic eolian.

În cadrul evenimentului de lansare a studiului, ce a avut loc la Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo”, au fost prezenți potențiali investitori, autorități publice centrale și locale, reprezentanți ai întreprinderilor din domeniul energetic, misiunilor diplomatice și asociațiilor din domeniu.

„Energia vântului reprezintă peste 80% din toate achizițiile de energie electrică în Europa. De altfel, Google este cel mai mare cumpărător de energie eoliană. Până în 2020, peste 8 GW de energie generată de turbinele eoliene va rămâne fără subvenții. Întreprinderile mari ar putea acționa în favoarea creșterii cererii de energie eoliană”, a declarat Viktoriya Kerelska, consilier în afaceri publice în cadrul Asociației Energiei Eoliene din Europa „WindEurope”.

„Atlasului resurselor energetice eoliene al Republicii Moldova” va fi disponibil pentru toți doritorii de a cunoaște potențialul energetic din regiune și va putea fi consultat în cadrul stand-ului expozițional comun al Ministerului Economiei, Agenției pentru Eficiență Energetică și Proiectului Energie și Biomasă din Moldova, ce va fi prezent pe întreaga perioadă a desfășurării expozițiilor internaționale „Moldenergy”și „Moldconstruct”. Tot aici, va fi disponibil studiul privind potențialul solar și situația cu aplicațiile solare termice în Republica Moldova, dar și potențialul resurselor din biomasă în țara noastră. Totodată, datele prezentate vor putea fi accesate și pe site-ul: www.aee.md.

Pe parcursul celor cinci zile ale expoziţiilor, experții din cadrul Centrului Unic de Informare pentru Energie Sustenabilă vor oferi vizitatorilor infopoint-ului nostru, informaţii despre programele lansate în sectorul energie regenerabile şi eficienţei energetice din ţară. Totodată, periodic în cadrul stand-ului vor fi prezenți specialiști internaționali din domeniu energetic, ce vor fi disponibili să răspundă la întrebările persoanelor cointeresate. 

În cadrul aceluiaşi stand, participanții la expoziție vor putea primi informații detaliate despre Concursul Național „Moldova Eco Energetică”, ediţia 2017, vor beneficia de consultanţă pentru a putea  completa dosarele de înscriere la competiție.

Reprezentanții Agenției pentru Eficiență Energetică vor fi prezenți pe întreaga perioadă a desfășurării expozițiilor internaționale: „Moldenergy” și „Moldconstruct”, AEE fiind partener oficial al ediției din acest an.

Imprimare