Aproximativ 5100 de locuitori ai satelor Zăluceni, Vertiujeni, Târgul-Vertiujeni și Japca din raionul Florești vor avea acces la apă potabilă.
În cele patru localități rurale au fost finalizate lucrările de construcție-montaj a sistemelor de apeduct. Lucrările au fost executate în cadrul proiectului „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca”, cofinanțat prin intermediul Proiectului Elveției de Apă și Sanitație în Moldova (ApaSan) și implementat de ADR Nord.
În satul Zăluceni au fost construite rețele de distribuție a apei potabile cu o lungime de 14,5 km, la Vertiujeni – 17,1 km, iar la Târgul-Vertiujeni – 12 km. De asemenea, au fost montate conducte de aducție cu o lungime totală de 10,7 km și au fost construite sondele și rezervoarele de apă. Zăluceni, Vertiujeni și Târgul-Vertiujeni vor beneficia de apă potabilă din râul Nistru. Sistemul de alimentare cu apă va putea fi dezvoltat în mai multe etape de extindere pentru a putea aproviziona 14 localități, cu un număr total de 17 mii de locuitori.
În satul Japca a fost construit un sistem de captare a apei dintr-un izvor din vecinătatea localității, cu o aducție de 2,9 km. De asemenea, au fost construite rețele de distribuție a apei potabile cu o lungime de 13,7 km și a fost construit un rezervor de apă. Debitul izvorului de la Japca permite asigurarea cu apă potabilă a încă două-trei localități rurale.
Valoarea lucrărilor de construcție-montaj în satele Zăluceni, Vertiujeni, Târgul-Vertiujeni și Japca se cifrează la 29,24 milioane de lei, bani alocați prin intermediul Proiectului Elveției de Apă și Sanitație în Moldova (ApaSan).
Dina Roșca