Primarul comunei Crişcior, Ovidiu Furdui (foto dreapta), şi-a găsit o ”soră” dincolo de Prut, pe Cleopatra Cobzac (foto stânga), primăriţa comunei Codreanca. Cei doi au semnat un act de înfrăţire între localităţile pe care le conduc şi speră ca gestul lor să fie urmat şi de alţi primari din judeţul Hunedoara.
Duminică, cei doi primari au venit împreună la Ţebea, pentru a cinsti memoria Eroului Naţional Avram Iancu. Au fost momente emoţionante pentru primăriţa Cleopatra Cobzac, care ne-a mărturisit că iniţiativa de a se înfrăţi cu comuna Crişcior a plecat de la ea. ”Mă simt foarte bine, ca la mine acasă. Aşa mă simt de fiecare dată când trec dincoace de Prut. Îi mulţumesc domnului primar al comunei Crişcior pentru invitaţie. Am semnat actul de înfrăţire care a aşteptat doi ani de zile, după ce am trimis scrisoarea de intenţie către comuna Crişcior. Sunt emoţionată, sunt pentru prima dată la o ceremonie atât de importantă”, a spus Cleopatra Cobzac, primarul comunei Codreanca, din raionul Străşeni.
”Sper să fie un nou început”
Cei doi primari s-au cunoscut în urmă cu doi ani, la un eveniment organizat de Parlamentul României şi au semnat actul de înfrăţire în mod simbolic în anul în care se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire. ”E ca şi când ne-am gândi la o singură Românie – România Mare. Suntem prima localitate din judeţul Hunedoara care s-a înfrăţit cu o localitate din Republica Moldova. Spunea doamna primar că a fost surprinsă de bunătatea oamenilor de aici, de infrastructura pe care o avem. Din acest punct de vedere noi stăm mai bine. Am luat legătura cu alţi primari din judeţ pe care îi voi lua cu mine în delegaţie în Republica Moldova. Poate se vor înfrăţi şi alte comune hunedorene cu localităţi din Republica Moldova. Am semnat actul de înfrăţire în anul Centenarului Marii Uniri. Asta pentru ca România să fie România Mare, să ne simţim bine indiferent unde suntem, aici sau dincolo de Prut. Iar acesta să fie un nou început pentru România Mare”, a declarat Ovidiu Furdui, primarul comunei Crişcior.