Vineri, 19 iulie, experți ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) au avut o întrevedere cu ministrul Finanțelor Natalia Gavrilița, dar și cu reprezentanți ai Direcțiilor de profil și ale celor raionale. În cadrul evenimentului ce a avut lor la ministerul Finanțelor s-a discutat inițiativa legislativă a deputatului Petru Frunze privind partajarea impozitului pe venit a persoanelor juridice cu APL în mărime de 50%, dar și necesitatea de a efectua modificări în cazul partajării impozitului pe venitul persoanelor fizice. Intenția este ca în bugetele autorităților locale să ajungă 100% din impozitul pe salariu, la momentul actual APL beneficiază de doar 75%. De asemenea, se propune ca acest impozit să fie defalcat la locul de domiciliu al cetățeanului, la moment acesta este repartizat după locul de muncă.
Ministerul Finanțelor a prezentat unele calcule privind repartizarea acestor impozite, exprimându-și unele rezerve privind oportunitatea implementări acestor propuneri. Urmează ca și CALM să aibă acces la datele de bază ale Ministerului pentru a avansa în procesul implementării promisiunilor și programului guvernamental actual pe domeniul descentralizării financiare. În cadrul următoarelor ședințe comune, părțile urmează să identifice formula optimă de implementare.
CALM consideră că adoptarea acestei inițiative va constitui un pas important în procesul de descentralizare, iar beneficiare vor fi absolut toate comunitățile locale. Amintim că inițiativa legislativă a fost discutată cu CALM și la Parlament, inclusiv în cadrul Comisiei Economie, Buget și Finanțe, concluzia fiind că trebuie făcute anumite calcule pentru a stabili cum ar fi mai bine de aplicat acest model.
Serviciul de Comunicare al CALM