Întunericul și frica oamenilor de a ieși din case pe timp de noapte, nu mai sunt o problemă pentru mai mult de 600 de gospodării din comuna Onișcani, r. Călărași, unde, recent, a fost instalată o rețea nouă de iluminat public stradal cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și Programului Comunitatea Mea, implementat de IREX. Proiectul prin care au fost instalate 8 km de cabluri și 144 de corpuri de iluminat de tip LED, a extins rețeaua de iluminat public din localitate de la zero la circa 80 de procente.
”Înainte nu ne mai lipsea lanterna din buzunare, din genți, dar acum, i-o plăcere de a veni de undeva, a te duce undeva, de a ieși” a menționat pensionara Ecaterina Vasilache, localnică a comunei Onișcani.
Luminile au fost aprinse în cadrul unui eveniment festiv, în prezența locuitorilor satului, a reprezentanților autorităților locale și raionale, dar și a reprezentanților Misiunii USAID în Moldova și ai Programului Comunitatea Mea.
”La USAID suntem mândri să sprijinim asemenea proiecte mici, dar cu impact major asupra calității vieții oamenilor. Aceste lămpi aduc lumină pe străzile comunității, iar acolo unde este lumină, oamenii au speranță că lucrurile se schimbă spre bine” a menționat John Riordan, Șeful Adjunct al Misiunii USAID în Moldova, în cadrul evenimentului de dare în folosință a sistemul de iluminat public stradal.
Cu suportul USAID și prin intermediul Programului Comunitatea Mea și a contribuției locale, la Onișcani, au fost modernizate 5 transformatoare și montată o rețea de iluminat public stradal de 8 kilometri, cu circa 150 de corpuri de iluminat de tip LED, care asigură un acces sigur pentru mai mult de 1700 de locuitori ai comunei, la cele mai importante instituții publice, cum ar fi Centrul de Sănătate Publică, grădinița și gimnaziul local, postul de pompier, și altele.
Gheorghe Grecu, primarul comunei Onișcani, r. Călărași, a menționat că primăria a făcut mai multe încercări de a atrage investiții pentru instalarea rețelelor de iluminat public. În cadrului Programului Comunitatea Mea, primăria a reușit să extindă rețeaua locală de iluminare de la zero și să o crească, astfel încât, să acopere aproape 80% din străzile localității.
Pe lângă proiectul de infrastructură, prin intermediul Programului Comunitatea Mea primăria a mai beneficiat de un pachet complex de asistență tehnică pentru a face activitatea primăriei mai eficientă, mai transparentă și responsabilă față de cetățeni. ”Acest proiect este un efort deosebit, care a fost făcut prin prioritizarea decisă de cetățenii comunei Onișcani, prin eforturile combinate ale Agenției de Dezvoltare Internațională a SUA, prin programul Comunitatea Mea, implementat de IREX” a subliniat Directorul Programului Comunitatea Mea.
În cadrul Programului USAID Comunitatea Mea, proiecte de infrastructură, finanțate de Guvernul American, vor fi implementate și în alte peste 50 de comunități.
Despre Programul Comunitatea Mea
Comunitatea Mea este un program finanțat de Guvernul Statelor Unite/USAID și implementat de IREX, care are scopul de a susține peste 100 de primării din țară să asigure o guvernare mai eficientă, mai transparentă și mai responsabilă față de cetățeni. Primăriile partenere beneficiază de instruiri și asistență tehnică pentru a putea îmbunătăți serviciile publice, implica activ cetățenii în guvernarea locală și implementa instrumente de creștere ale veniturilor locale. Totodată, primăriile beneficiază de granturi în valoare de 60 de mii de dolar SUA pentru implementarea proiectelor de îmbunătățire a infrastructurii și a serviciilor publice locale, cum ar fi reabilitarea școlilor și grădinițelor, a drumurilor și trotuarelor, instalarea rețelelor de iluminat public stradal și altele.
Pentru mai multe detalii despre Programul Comunitatea Mea, contactați Specialistul Comunicare al programului, Tatiana Rusu, la email: trusu@irex.org, sau acesați