Descentralizarea este o oportunitate pentru comunitățile locale sau regionale de a beneficia de servicii de bună calitate!
Igor Munteanu, director al IDIS Viitorul, a vorbit în cadrul emisiunii Ora primarului de la 10 TV despre importanţa dialogului dintre APC şi APL, despre câtă autonomie locală avem în Republica Moldova, cum descentralizarea ar putea schimba faţa comunităţilor locale, dar şi calitatea vieţii oamenilor din mediul rural.
Se vorbea despre lipsa dialogului dintre APL şi APC şi iată că la 1 februarie acest dialog direct a avut loc. Cărui fapt i se datorează această atenţie pentru primari?
Igor Munteanu: Este un prilej de a vorbi despre structura puterii, despre ce înseamnă autonomie locală în Republica Moldova. Noi știm foarte bine că principiile constituționale indică asupra unei departajări între puterea centrală și puterea locală. Această delimitare este protejată și de prevederile Cartei Europene și de prevereri constituționale și de natura lucrurilor, potrivit cărora, autoritățile publice care sunt cel mai aproape de cetățeni trebuie să se bucure de mai multe competențe protejate de Lege și trebuie să se bucure de niște resurse. Fiecare dintre noi locuiește undeva și are nevoie de niște servicii elimentare. Primăria este purtătorul de servicii pentru modul rezidențial, pentru casele, comunitățile și localitățile din orice țară. Această stare de lucruri le face pe autoritățile locale să se bucure de o încredere mult mai mare decât alte autorități în stat. Partidele, Parlamentul, Guvernul, justiția sunt la coada clasamentului în sondaje, iar primăriile se bucură de cea mai mare încredere a cetățenilor, după biserică. Oamenii sunt foarte nemulțumiți de justiție și de atitudinea politicienilor faţă de interesul național, dar și faţă de interesele pe care comunitățile locale le urmăresc. Primarii se bucură de încredere, pe de altă parte, peste 50% dintre cetățeni nu sunt mulțumiți de serviciile prestate la nivel local. Când întrebăm cetățenii de ce lucrurile stau atât de prost, deseori ni se spune că primarul nu are bani. De aici rezultă că APL din RM au prea multe competențe prevăzute de legislație și prea puțini bani. Cea mai mare parte a APL sunt totalmente dependente de transferurile bugetare, ceea ce înseamnă că autoritățile mai mici trebuie să primească niște fonduri pentru ca să supraviețuiască. Doar 167 de primării își pot permite să-și acopere cheltuielile administrative proprii, restul, adică marea majoritate, sunt la cheremul oportunismului politic direct, deoarece fără transferurile care le sunt alocate prin intermediul raioanelor, ori prin investiții capitale, din bugetul de stat, prin decizii ale Parlamentului, ele nu ar putea supraviețui. Este vorba de o fragmentare excesivă a teritoriului și vorbim de un mare decalaj între capacitatea efectivă administrativă a APL și ceea ce așteaptă cetățenii de la ele. Când analizăm mai detaliat de ce sunt mulțumiți cetățenii observăm în mod surprinzător că ei sunt mulțumiți de calitatea apei, de ajutorul medical pe care li-l acordă unele instituții, de educație. Nu sunt mulțumiți însă de drumurile locale, de calitatea serviciilor de salubrizare, de inexistența unui număr foarte mare de servicii comunale de care au mare nevoie. Evident, este vorba de un procent de subdezvoltare, la nivelul micilor orașe și a comunităților. O problemă atestată de guvernul central este că fragmentarea excesivă face că APL foarte mici să nu aibă o bază fiscală din care să extragă taxele necesare pentru ca să-și dezvolte obiectivele importante pentru comunitate. Este adevărat că după prima reformă serioasă din 1998-1999 care a condus la formarea județelor, pot să spun că IDIS Viitorul a fost instituția care a susținut convingător Comisia Parlamentară pentru Administrare Publică Locală de atunci, sprijinind ideea consolidării regionale a APL, pentru crearea de județe, crearea instituției prefectului. Aceasa era direcția corectă a țării. După schimbarea de putere din 2001, comuniștii au încercat să-și consolideze prezența politică prin refacerea structurii de filiale de partid, la nivel de raioane și astfel toată concepția strategică de reformare a APL s-a dus de râpă. Au revenit la APL, deoarece având asemenea autorități, stabilite sub nivelul prevăzut de Lege (nu mai puţin de 1500 de locuitori), puteau mai ușor să controleze comunitățile slabe, să manipuleze opțiunile primarilor și puteau aloca puțini bani pentru a obține clientelă politică la nivel local.
Cum ar putea primăriile să echilibreze balanța dintre competențe și resurse? Ar trebui APL să aibă un dialog constructiv cu Guvernul? În acest context, vă întreb ce se întâmplă în cazul Comisiei Paritare?
Igor Munteanu: Nu există nicio legătură între consolidarea capacității administrative și financiare cu dialogul dintre APC și APL. Consolidarea competențelor APL sunt prevăzute de Lege. Parlamentul ar putea adopta niște Legi de recalibrare a competențelor sau de alocare a mai multor taxe locale. Pe de altă parte, este adevărat că Guvernul are nevoie de APL, deoarece el este cel care aplică Legea descentralizării, adoptată după 2006. Această Lege arată foarte clar că asociațiile puterilor locale, mă refer evident la CALM, au o funcție extraordinar de importantă. CALM reprezintă interfața dintre marea armată de primării de orașe și de comune și APC. În mod paradoxal pentru mulți, între ei nu există relații de subordonare. Guvernul este șeful APL. Guvernul este cel care aplică Legea, politicile naționale, dar trebuie să consulte APL, pentru că ele sunt protejate de Constituție, prin statutul lor autonom. Respectiv, Guvernul când vrea să schimbe ceva în Legislația care afectează APL trebuie să se consulte. Comisia Paritară a apărut ca urmare a aplicării Legii descentralizării. În ultima perioadă, odată cu reforma APC, coordonată suspect în afara unui cadru credibil și transparent cu societatea civilă, cu mediul academic, cu CALM-ul, Comisia Paritară a fost exclusă din formatele de consultări pe care le are Guvernul. Acest lucru s-a văzut inclusiv la crearea modelului de reforme a APC. La nivel teritorial, Guvernul are foarte multe servicii deconcentrate și adesea, neavând o instituție a Guvernului pe plan local, foarte multe competențe sunt alocate mecanic autorităților de nivelul II, cerându-le acestora să exercite funcții de supraveghere și executare asupra acestor competențe, ca și cum acestea ar fi părți din Guvernul central. Acest lucru însă crează o situație de ambiguitate. Am menționat că PCRM era foarte nemulțumit că avem și județ și prefect, după modelul românesc și ei au bătut permanent în ideea dislocării instituției prefectului, deși prefectura vine din Franța, nu doar din România. Ei au încercat să compromită această instituție, iar după 2006 au transformat-o în instituție de reprezentat al Cancelariei Guvernului în teritoriu. Funcția acestei instituții era de a gestiona serviciile deconcentrate, separat de APL. Din moment ce a dispărut și acest reprezentant al Guvernului nu mai era nicio instituție care să patroneze serviciile care erau ale Guvernului, separat de cele ale APL. Neexistând această delimitare clară, Guvernul a început să ia avantaj, să profite de incertitudine pentru a consolida controlul de tutelă și de oportunitate asupra APL. Asociațiile locale au avut întotdeauna această bătălie cu Guvernul, încercând să spună de ce ne transmiteți unele competențe, cum ar fi: APL să aibă grijă de starea școlilor, când educația nu este competența locală, de ce ar trebui ca APL să aibă grijă de recruți, când Ministerul Apărării este instituția responsabilă de apărare? De ce se transmit lucruri în plus de făcut care costă bugetul local, în condițiile când pentru propriile servicii locale nu sunt resurse? Guvernul mereu a avut o poziție ambiguă, încercând să păstreze controlul asupra a câtor mai multe sfere aflate în subordinea APL, tocmai pentru că nu și-a dorit în mod efectiv și cu bună intenție descentralizarea despre care vorbim, iar în această descentralizare Comisia Paritară are o funcție extraordinar de importantă. Paritate înseamnă prezența egală a Guvernului central și a autorităților locale. Fără acordul acestei Comisii, nu ar trebui să fie adoptate hotărârile de Guvern, care intră în conflict cu competențele pentru APL recunoscute de Lege. Dacă ar accepta acest joc de delimitare, multe dintre guverne ar trebui să-și înfrâneze interesul de a fi peste tot și de a nu răspunde de anumite lucruri. O vulnerabilitate fundamentală pentru APL din RM este legată de proprietatea municipală. 60% din toate proprietățile APL nu sunt înregistrate cadastral și nu generează niciun fel de resurse, au un statut de ambiguitate și oricând pot fi furate, transferate unor grupuri de interese și adesea nici măcar nu sunt la balanța primăriei sau a APL. Respectiv, aceasta este o resursă neutilizată, neexploatată în beneficiul comunităților locale. Dacă Guvernul ar dori cu adevărat să ajute APL, ar putea crea un coridor de înregistrare a acestor proprietăți, punându-le în spațiul de aducere a beneficiilor, de exploatare a funcțiilor acestora.
Cum credeţi, există această dorință sinceră a Guvernului ca până în 2020 să ducă până la capăt reforma APL.
Igor Munteanu: Este greu de răspuns la această întrebare, deoarece ciclurile politice ale guvernelor nu coincid cu ciclurile de politică publică. Strategia este una dintre cele mai importante politici publice pe care le are un stat. Descentralizarea înseamnă crearea de oportunități pentru comunitățile locale sau regionale de a crea practici de subsidiaritate – o normă europeană prin care anumite tipuri de servicii sunt prestate cel mai bine de către autoritățile cel mai aproape de cetățeni. Această subsidiaritate este acceptată de UE ca o normă extrem de importantă, pentru că UE consideră că statul nu ar trebui să facă ceea ce ar trebui să facă alte autorități. În RM, orice coaliție de guvernare are idei despre cum ar trebui să exploateze această descentralizare în folos electoral, însă nu au idei pe termen lung despre cum ar trebui să profite de dezvoltarea regională și locală, implementând niște instrumente de dezvoltare locală. De exemplu, în legislația RM nu este prevăzut termenul de zone defavorizate, ca și cum nu am ști că există anumite pachete de sărăcie sedimentată, atât la centru, cât și la sud, dar și la nord. Această subdezvoltare este legată de lipsa de drumuri, lipsa de servicii de primă importanță pentru comunitățile locale, lipsa de subsidiere targhetată din partea guvernului central pentru dezvoltarea unor oportunități ale economiilor locale. 10 localități din raionul Ungheni și 11 din Nisporeni sunt cele mai sărace din RM. Este un fel de centură de sărăcie care pornește de la Rezina, Criuleni spre Iași. Această realitate arată nevoia unei politici de intervenție prin instrumente economice, sociale, politice, care să ofere acestor comunități posibilitatea de a folosi mai bine beneficiile civilizației. Trebuie să le dai niște subsidii pentru dezvoltarea unor servicii comunale, să construiești drumuri, astfel încât să repui aceste comunități în dezvoltarea normală. Altfel, populația va pleca într-o măsură mai mare din această zonă. De exemplu zona Culei are 57 de locuitori pe km pătrat, iar raionul Ungheni are 110 oameni pe km pătrat. Avem o largă disproporție de resurse și de populație. Descentralizarea nu înseamnă doar bugete locale, dar înseamnă și participarea la proiecte de infrastructură. Putem observa că datorită vizibilității, autonomia găgăuză a primit foarte multă susținere din partea partenerilor pentru dezvoltare aflați în RM, în timp ce comunitățile din vecinătatea UTA Găgăuzia nu au primit acest sprijin. Dacă ne uităm pe site-ul care monitorizează asistența externă vom vedea că doar în 2017 în autonomia găgăuză au intrat 65 de proiecte de asistență din partea partenerilor pentru dezvoltare, în timp ce în Taraclia au intrat 6 proiecte, iar în Cahul 15. Există o disproporție de alocare a resurselor pentru aceste regiuni deoarece, pe de o parte, autonomia găgăuză este un proiect etno-politic, cu o autonomie cu statut special, iar toată lumea abordează această autonomie ca pe un ou, pe când populația mult mai mare din regiunea de dezvoltare sud este favorizată într-o măsură mai mică de către politicile statului, deși există foarte multe zone cu adevărat depopulate și afectate de subdezvoltarea economică și socială. Acest lucru crează sentimentul unor inegalități sociale. Dezvoltarea în RM este plină de inegalități, ele țin de neîndeplinirea strategiei de descentralizare, de vulnerabilitatea politică a APL, pentru că dacă ești dependent de transferuri ești vulnerabil politic, ai supărat un pic oficialii din Guvern, nu mai primești banii pe care îi așteaptă comunitatea. Dacă nu reușești să obții acești bani pentru a implementa niște proiecte înseamnă că activitatea ta va fi criticată și nu vei mai fi ales și comunitatea rămâne mai puțin atractivă față de alte comunități.
Există memorie instituțională în RM?
Igor Munteanu: Există această lipsă de memorie în RM, de la coaliție la coaliție de guvernare. Prima mare reformă s-a început din 1994. După adoptarea Constituției RM s-a adoptat statutul special al autonomiei găgăuze, după care a venit un alt ciclu de politici pe descentralizare, în 1998-1999, atunci când a apărut mai multă solidaritate pentru a consolida ideea de regiuni, au apărut județele, instituția prefectului, Legea APL, Legea finanțelor publice. Astfel, prin anii 1999-2000, populația a început să se adapteze la aceste noi structuri teritoriale. Dacă am mai fi păstrat încă cel puțin pentru 10 ani de zile formula de județe, de prefectură și de servicii desconcentrate, sub răspunderea prefectului, cred că am fi avut o altfel de RM în acest moment. Au venit comuniștii la putere în 2001, au început să coloreze politic toate primăriile. Una din primele decizii pe care a vrut să le ia președintele Vladimir Voronin a fost să nu accepte faptul că la nivel local există opoziție, nu putea corela ideea de autonomie locală din Constituție, cu ideea venirii la putere cu o majoritate constituțională, pe care o avea PCRM în acel moment. Au anunțat că vor face alegeri anticipate pentru nivelul local de administrare, ideea la care a răspuns Consiliul Europei trimițând o comisie formată dintr-un grup de experți sub mandatul secretarului general al CoE și a spus că orice încheiere înainte de termen a mandatului aleșilor locali va afecta fundamental îndeplinirea obligațiilor de către RM în fața CoE. Astfel Voronin s-a oprit, iar ei au amânat momentul preluării puterii asupra puterii locale pentru anul 2003, când au fost alegeri locale conform ciclului politic. În 2007, la următorul ciclu politic s-a pus un accent mai mare pe dezvoltarea regională, cu apariția Strategiei pentru descentralizare, a agențiilor pentru dezvoltare regională, a Fondului național pentru dezvoltare regională. În același timp, aceste lucruri nu s-au conservat într-o memorie instituțională, care ar fi însemnat să dezvolte un fel de responsabilitate pentru anumite lucruri pe care nu le poți atinge. Autonomia locală în RM reprezintă un instrument de generare a europenizării, pentru că doar autonomia locală dezvoltă respectul pentru comunitatea locală, pentru cetățeanul care se află în această comunitate. Eu cred că nicio instituție centrală nu reprezintă atâta influență asupra omului simplu, pe cât o reprezintă puterea locală, atunci când ea se comportă adecvat, când are planuri și strategii de dezvoltare și când înțelege cum să atragă resurse pentru binele comunității pe care o reprezintă.
Cum credeți, prin intermediul acestei platforme care este CALM, se va reuși să se aducă o democratizare și o europenizare în RM, pentru că acești primari care s-au solidarizat se pare că crează o nouă cultură politică, care poate nu va da un rezultat momentan, dar poate avea un efect de lungă durată?
Igor Munteanu: Ați observat că la acest eveniment, doi dintre Ambasadorii cei mai importanți din RM: Peter Mihlako și Jemes Pettit au clamat public necesitatea Guvernului de a reîncorpora CALM-ul în formatul de consultări și de a înceta să dezbine asociația de aleși locali. Un demers cu un limbaj destul de puternic, singurul posibil și necesar în acest moment, deoarece încercarea de a politiza relația cu CALM-ul a Guvernului, de marea armată a puterilor locale care, chiar dacă sunt vulnerabile sub aspect financiar, ele sunt reprezentative, ele au mandatul comunităților locale și mandatul lor este mai lung decât al acestui Guvern. Orice încercare de a-i pune la zid nu va provoca decât efecte negative pentru acest Guvern. Politicienilor li se spune să nu supere niciodată jurnaliștii, pentru că orice război cu aceștia te vor pune într-o situație proastă. Este un sfat foarte bun și pentru acest Guvern, pentru că şi aşa şi-a asumat multiple bătălii, cum ar fi îndeplinirea unor anumite reforme complicate, de exemplu cea a APC. Guvernul trebuie să înceteze să se ocupe de fleacuri și de jocuri sub preș și trebuie să urmeze niște direcții strategice pentru această țară bătută de Dumnezeu, pentru că doar prosperitatea și doar încrederea în viitor poate asigura cetățenilor RM confidența în procesul politic. Nimic nu se poate întâmpla prin jocuri meschine sau prin promisiuni electorale cu caracter politicianist, totul se întâmplă doar atunci când ai de partea ta cetățeanul, atunci când trasezi o viziune care este atractivă pentru populație și descentralizarea în această țară reprezintă instituții de progres social. Pe APL nu trebuie să le dezbini, ci trebuie să le încurajezi și să le consolidezi.
