Marți, 9 februarie, primarii mai multor localități din țară s-au întâlnit cu experții din Estonia, însoțiți de reprezentanții Asociației pentru Politică Externă pentru a afla mai multe despre importanța Grupurilor de Acțiune Locală, implementate în statele europene, precum și posibilitățile de creare a acestor grupuri în Republica Moldova. 

Evenimentul a avut scopul de a familiariza reprezentanții autorităților publice locale și ai societății civile cu rolul, misiunea și activitățile Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) în promovarea dezvoltării economice în zonele rurale din Estonia, conform principiilor programului LEADER (în traducere din franceză „Legături între acțiuni de dezvoltare economică locală”). Totodată, participanții la seminar au făcut cunoștință cu principiile de activitate ale GAL-urilor și au avut posibilitatea să stabilească relații de cooperare cu partenerii estonieni, pentru crearea grupurilor în zonele rurale din Republica Moldova.

Nu va fi ușor pentru Republica Moldova să implementăm și să răspândim conceptul Grupurilor de acțiune locală, dar un prim pas este să informăm autoritățile publice locale și societatea civilă despre importanța acestor grupuri pentru dezvoltarea lor pe termen lung”, a declarat Victor Chirilă, director executiv al Asociației pentru Politică Externă.

În acest sens, Ave Bremse, expert din cadrul Rețelei rurale estoniene a explicat participanților principiile de acțiune ale programului LEADER, conceptul Grupurilor de Acțiune Locală și impactul acestor grupuri pentru dezvoltarea autorităților locale din Estonia. „Parteneriatul dintre autoritatatea publică centrală și locală, agenții economici și ONG-uri, creat în cadrul GAL-urilor le permite cetățenilor și autorităților să devină participanți activi în procesul de dezvoltare locală, să identifice împreună nevoile la nivel local și să prioritizeze acțiunile pentru o implementare mai eficientă a strategiilor”, a menționat Ave Bremse. Grupurile de acțiune locală trebuie să includă cel puțin trei autorități publice locale (cu un număr de populație de cel mult 4000 de locuitori fiecare), antreprenori și reprezentantanți ai societății civile, iar în procesul de luare a deciziilor, reprezentanții administrației locale trebuie să fie mai puțin de jumătate din numărul total de factori de decizie.

Despre funcționalitatea GAL-urilor a vorbit Ene Sarapuu, managerul unui astfel de grup din comitatul Laane. Potrivit ei, în perioada 2008 – 2014, asociația a investit suport pentru implementarea proiectelor în valoare de trei milioane euro, majoritatea pentru dezvoltarea antreprenoriatului (60 % din suportul acordat). GAL-ul pe care îl administrează Eme Sarapuu cuprinde 71 de membri, dintre care 35 de ONG-uri, 25 de antreprenori și nouă APL-uri.

„Pentru primari, un grup de acțiune locală este o oportunitate unică pentru a face ordine în cadrul primăriilor, pentru agenții economici, GAL-urile reprezintă niște instrumente de a încheia relații de cooperare cu APL și ONG-uri. Toți acești actori, împreună, ar putea face lucruri uimitoare în localitățile din”, a spus expertul IDIS Viitorul, Viorel Chivriga.

La rândul lor, reprezentanții autorităților locale din Moldova consideră că grupurile de inițiativă la nivel local vor deveni posibile la noi în țară doar atunci când va exista inițiativă, finanțare și resurse umane. „Republica Moldova are nevoie de grupuri de acțiune locală și cât mai repede. Din păcate însă, autorităților le lipsește informarea și inițiativa. De asemenea, este foarte importantă și partea financiară. Dacă știi că vine finanțare în Moldova, atunci te mobilizezi”, consideră Silvia Țurcanu, primarul comunei Chișcăreni din raionul Sângerei. “Oamenii noștri sunt deprinși ca primarii să facă totul. În Moldova nu ai cu cine, dar unul singur nu poți face totul”, spune Valentin Moldoveanu, primarul satului Voinescu din raionul Hâncești.

De aşa zisele grupuri de iniţiativă, numaidecât este nevoie. În primul rând, noi pe loc trebuie să avem nişte organizaţii obşteşti, de unde putem selecta ori propune membrilor să facă parte din aceste grupuri. Primarul are nevoie de ajutor, singur nu face nimic. Cu părere de rău, ducem lipsă de oameni cu iniţiativă. Totul se limitează la surse băneşti, care nu prea există în bugetele noastre şi nici nu avem voie să cheltuim pentru diferite vizite, apoi se cam stopează entuziasmul nostru, este de părere primarul comunei Ruseștii Noi, Pavel Codreanu.

Crearea Grupurilor de acțiune locală este prevăzută în Planul de acţiuni privind implementarea Strategiei naţionale de dezvoltare agricolă şi rurală pentru anii 2014-2020, reprezentând un obiectiv importantă pentru asistența de dezvoltare oferită de UE țării noastre. Grupurile de Acțiune Locală din Estonia sunt considerate în Uniunea Europeană un exemplu de promovare eficientă a dezvoltării rurale prin conjugarea eforturilor autorităților locale, comunităților locale de afaceri și ale organizațiilor non-guvernamentale. În prezent, în statele europene activează peste 2362 de GAL-uri, dintre care 28 în Estonia.

Mai multe detalii despre Programul LEADER găsiți la: http://www.elard.eu/en_GB/leader-approach și http://www.maainfo.ee/index.php?id=3849&page=3333&

Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților de dezvoltare rurală ale autorităților publice locale din Moldova”, implementat de Asociația pentru Politica Externă (APE), cu suportul Guvernului Estoniei. Proiectul are scopul de a asista autoritățile locale, comunitatea de afacere și societatea civilă pentru a se familiariza cu experiența Estoniei de promovare și diversificare a activităților economice în zonele rurale, în special prin crearea Grupurilor de acțiune locală.

Imprimare