O nouă grădiniță renovată din fonduri oferite de Guvernul României a fost inaugurată marți, 1 martie, în satul Abaclia, raionul Basarabeasca.
Instituția a beneficiat de fonduri în valoare de 600 de mii de lei pentru izolarea termică a pereților exteriori, reparația fațadei și pavarea curții, precum pentru alte lucrări de renovare.
Suprafața clădirii grădiniței ”Mărțișor” din Abaclia, inaugurată în mod simbolic de Mărțișor, este de aproape o mie de metri pătrați, iar terenul aferent amenajat cu spații de joacă pentru cele 9 grupe de micuți este de aproape un hectar, potrivit directoarei instituției de mai bine de 32 de ani, Nina Mocanu.
”În cantina grădiniței am renovat de la zero tot. Avem o plită performantă care ne permite să pregătim masa, zilnic, pentru cei 170 de copii. Avem apă caldă, apă rece și de tot ceea ce este necesar într-o instituție preșcolară. Acum vin mai mulți copiii la grădiniță, s-au schimbat condițiile…”, a declarat Nina Mocanu.
Grădinița a fost construită în perioada sovietică, iar frumosul nume ”Mărțișor” a fost dat de la început, ne-a mărturisit directoarea.
Ambasadorul României la Chișinău, Marius Lazurca a vorbit despre importanța programelor de renovare a grădinițelor.
”Este un program important acesta de a contribui la crearea unor condiții de educație bune pentru copiii din Republica Moldova. Părinții simt imediat impactul unor grădinițe cu niște condiții mai adecvate educației copiilor lor. Ne propunem să continuăm acest sprijin, construit să răspundă unor nevoi foarte specifice”, a declarat Marius Lazurca.
Directorul Fondului de Investiții Sociale, organizația care implementează proiectul de renovare a grădinițelor, Mircea Eșanu.
”Din grantul de 20 de milioane de euro mai avem în proces de lucru circa 25 de grădinițe, mai sunt lucrări exterioare, dar foarte curând încheiem această etapă. Suntem în plină derulare a unui grant suplimentar de trei milioane de euro și în această primăvară urmează să demarăm lucrările la alte 50 de lucrări”, a precizat Mircea Eșanu.
”Așa cum s-a întâmplat în satul Abaclia, unde grădinița a devenit atât de atractivă încât seara copiii spun că nu vor să meargă acasă, situația s-a schimbat în peste 800 de instituții preșcolare din Republica Moldova, sau în fiecare a doua grădiniță a fost renovată în fonduri românești”, a constatat Mircea Eșanu.
La renovarea grădiniței din Abaclia, au contribuit și autoritățile locale cu circa 270 de mii de lei. Potrivit primarului Victor Niculița, în raionul Basarabeasca toate cele 12 grădinițe au fost renovate cu sprijinul oferit de guvernul de la București.
În total, peste 800 de grădinițe din Republica Moldova din totalul celor aproape 1.200 au fost sau urmează să fie renovate din bani oferiți de România.
Pentru renovarea şi dotarea grădinițelor Guvernul României a alocat 20 de milioane de euro prin „Programul de asistență tehnică și financiară acordată pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova” şi 3 milioane de euro prin proiectul „Sporirea accesului și a gradului de participare a copiilor la educație timpurie în Republica Moldova”.