Sărbătoare frumoasă cu oaspeți importanți și realizări pe măsură. Așa s-a sărbătorit astăzi, 30 noiembrie, darea în exploatare a blocului sanitar din Grădinița „Prichindel”, Vasilcău, scrie ziarulnostru.info.

La eveniment a fost prezent și Jim Pettit, Ambasadorul SUA în Moldova, Vladimir Nicuța, vicepreședintele r.Soroca, Ghenadie Donos, șeful DGÎ Soroca, Gheorghe Cojocaru, primarul c.Vasilcău, părinți și copii, dar și alți oaspeți importanți.

Datorită reparației, instituția preșcolară dispune acum de condiții moderne, iar cei peste 80 de copii sunt alimentați cu hrană pregătită în condiții sigure. Grație proiectului susținut financiar de poporul american, dar și de contribuția administrației publice locale și a oamenilor din localitate a fost posibilă reparația capitală a blocului sanitar, a acoperișului, schimbarea pavajului, reparația scărilor, dar și alte lucrări efectuate în instituție, precum și dotarea bucătăriei și spălătoriei cu tehnică și toate cele necesare.

Potrivit directoarei instituției Nina Cioca, în grădiniță nu au mai fost efectuate reparații de amploare de 25 de ani. Valoare totală a proiectului este de peste patru milioane de lei.

Dina Roșca

Imprimare