Încă 25 de copii vor merge la grădinița din Milești. Și aceasta, pentru că instituția a beneficiat de lucrări de reparație în valoare de peste jumătate de million, bani oferiți de Guvernul României. Din acești bani, aproximativ 390 de mii, au fost utilizați pentru reparația interioară a acestei grupe, repararea blocului sanitar și alimentar, pentru lucrări de amenajare interioară. Din banii rămași, circa 110 mii de lei, urmează să fie construite foișoare, să fie amenajat un loc de agrement pentru copii.
Cu o contribuție de 95 de mii de lei, s-a implicat și Fondul de Investiții Sociale din Moldova, astfel că a putut fi procurat mobilier.
Inaugurarea grupei a avut loc duminică, 6 mai, chiar de hramul localității.
”Aveam cereri depuse de către părinți pentru frecventarea instituției preșcolare de către copiii lor. Până acum, nu erau locuri libere. De luni, însă, situația s-a schimbat. Suntem mulțumiți că vor frecventa grădinița tot mai mulți copii. Este o bucrie pentru toată comunitatea ”, a menționat pentru ”Expresul” Vera Scutaru, director interimar la grădinița din Milești.
”A fost foarte necesară deschiderea acestei grupe. Noi aveam în sat copii trecuți de trei ani, care nu aveau loc la grădiniță. Nu puteam admite așa ceva. Au fost reparația aproximativ 300 de metri pătrați. A fost de lucru”, a precizat primarul Radu Vîrlan.
Reamintim, că în anul 2014 ”Expresul” scria despre aceeași grădiniță, în care se făcuse reparația capitală a blocului alimentar, iar dotarea cu utilajul necesar s-a făcut, grație unui sprijin financiar, în valoare de 134 mii lei, oferit de către Guvernul Poloniei, prin intermediul Programului de colaborare și dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe al Poloniei în Republica Moldova.
Grădinița respectivă funcţionează din anul 1990. Până nu de mult, activau doar patru grupe, în care erau înscriși 96 copii. Iată că a fost deschisă și a cincea grupă și vor fi înscriși la grădiniță încă 25 copii.