Marți, 16 octombire, la sediul CALM a avut loc o întrevedere între experți ai CALM și colegii lor din cadrul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Subiectul discuției a constituit identificarea necesităților de formare pentru administrația publică locală în ceea ce privește prestarea serviciilor publice de calitate.
Directorul executiv al CALM Viorel Furdui a menționat că instituția pe care o reprezintă organizează periodic cursuri de instruire pentru toate categoriile de funcționari din cadrul APL, inclusiv pentru primari. Totodată, membrii CALM pot fi consultați de către experții CALM, ori de câte ori există solicitări. În acest context, directorul executiv al CALM a amintit de SOMAS – serviciul pentru prestatorii de apă, în special cei din mediul rural, a vorbit despre proiectul migrație și dezvoltare, în cadrul căruia au fost elaborate câteva metodologii de lucru cu băștinașii stabiliți peste hotare, iar recent a devenit funcțional Serviciul Juridic (în parteneriat cu IDIS Viitorul), astfel juriștii CALM sunt la dispoziția APL în ceea ce privește asistența juridică.
„Noi toți avem nevoie de o perfecționare permanentă, inclusiv aleșii locali, mai ales la început de mandat au nevoie de o inițiere în domeniul respectiv. Funcționarii publici sunt o categorie de angajați care, de asemenea, trebuie mereu să se perfecționeze, mai ales în condițiile în care o legislație mai instabilă decât în Republica Moldova nu prea mai există.
În alt context, Viorel Furdui a amintit că mulți parteneri ai RM au organizat instruiri, au dotat instituții publice cu echipament modern, au fost organizate vizite de studiu pentru specialiștii de la noi, dar din cauza lipsei schimbărilor la nivelul politicilor, al salarizării, al condițiilor de muncă, oamenii pleacă. „Și în administrația publică se înregistrează un flux foarte mare de cadre, deoarece lipsește motivația. Nu știm de ce, dar întotdeauna funcționarilor publici li se amână niște majorări de salarii, sau acordarea unor prime, chiar și dacă acestea sunt minore. În România, de exemplu, funcția publică a devenit una prestigioasă, salarizarea este destul de bună, iar mediul privat deja concurează cu statul pentru a atrage specialiști calificați.
Expertul Alexandru Osadci a vorbit despre procesul de dezvoltare a Centrului de Asistență, Expertiză și Instruire în cadrul CALM. „În cadrul Centrului sunt consolidate rețelele de profesioniști din diverse domenii de activitate ale APL, astfel încât să fie mai ușor de identificat și de contribuit la soluționarea celor mai stringente subiecte ce periclitează buna activitate a funcționarilor publici.
Expertul GIZ Nicolae Țarălungă a afirmat că reprezentanții APL sunt interesați de cursurile de instruire în cazul în care experții pot să le ofere ceva care îi ajută și care răspunde unor nevoi imediate. De asemenea, expertul GIZ a menționat că în această perioadă au loc mai multe întâlniri cu furnizorii de formare, cu APL de nivelul I și II și urmează să se ajungă la o concluzie în legătură cu prioritățile care sunt în domeniu, astfel încât să fie făcute publice rezultatele, urmând ca acestea să se transforme în cursuri și manuale.
Departamentul de Comunicare al CALM