Momente irepetabile din viața comunităților rurale ale Moldovei sunt surprinse de tineri în fotografii. Fie că sunt imortalizate chipuri ale sătenilor, peisaje sau situații cotidiene din rusticul moldovenesc, fotografiile prezintă o realitate sinceră. Pe alocuri veselă, mioritică, pe alocuri care dă de gândit.

Andreea Robu este o tânără din Scoreni, raionul Strășeni, și spune că fotografia o ajută să redescopere de fiecare dată satul prin obiectivul aparatului său foto.

Am șansa în fiecare zi să văd satul meu în diferite nuanțe, câteodată poate fi întunecat și sumbru, când mă gândesc la persoanele care pleacă, copiii care sunt lăsați singuri, bătrânii fără ajutor sau ruinele lăsate fără îngrijire. Alteori îl văd în culori calde și sclipitoare, atunci când văd peisajele, de sărbători sau în cadrul diferitor activități de voluntariat, atunci când văd copiii venind de la grădiniță sau școală”, își împărtășește experiența Andreea.

Iar Feoctista Colța este din Cărpineni, raionul Hâncești. Ea și-a propus să surprindă în imagini o zi de viața unui baci.

„Seara este învăluită de ropotul caprelor și al oilor, care vin însoțite de ciobănaș ca să-și potolească setea. Picături de apă valsează în jurul chipului ostenit, dar fericit a unui om care are o legătură atât de strânsă cu animalele sale”, descrie Feoctista lucrările sale.

Tinerii fotografi amatori susțin că nu ar fi putut observa cu alți ochi realitățile, dacă nu ar fi participat la un program de mentorship în fotografie.

Recent, tineri din 12 localități din zece raioane ale țării au fost instruiți în cadrul taberei de fotografie „Schimbarea de acasă prin fotografii”. Ei au fost inițiați în arta fotografică de către profesioniști de la National Geographic și Andriana Mereuța, o moldoveancă stabilită în SUA, care realizează fotografii pentru Miami Herald. Programul a fost realizat în localitățile partenere ale proiectului PNUD „Migrație și dezvoltare locală.”

Scoreni, în obiectivul Andreei Robu

O zi din viața unui baci (Feoctista Colța)

Imprimare