La 19 noiembrie curent, la sediul Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) a avut loc o întrevedere între reprezentanți ai Experience Sharing Centre din Cehia și ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM).

Vaclav Vachuska, președinte al Experience Sharing Centre și-a exprimat dorința de a deschide în Republica Moldova o reprezentanță ce ar impulsiona cooperarea dintre autoritățile locale, sectorul privat din Republica Moldova și cel din Cehia. De asemenea, experții cehi au discutat cu colegii lor din cadrul CALM despre modalitățile de implementare a proiectelor, identificarea fondurilor, stabilirea parteneriatelor, atragerea investițiilor private, promovarea exporturilor, etc.  

Coordonatorul de programe în cadrul CALM Alexandru Osadci a salutat inițiativa colegilor din Cehia, menționând că experiența acestei țări este benefică atât pentru autoritățile locale din Republica Moldova, cât și pentru dezvoltarea economică a statului nostru. „Aveți tot suportul CALM pentru a realiza acest obiectiv.

De asemenea, au fost abordate subiecte privind identificarea locului și documentația necesară pentru înființarea acestei reprezentanțe, resursele umane, oficiile, etc.

La etapa inițială sarcinile acestei instituții vor fi stabilirea și dezvoltarea contactelor cu actorii vizați, identificarea potențialului și a resurselor privind asigurarea schimburilor și parteneriatelor dintre cele două țări.

Reprezentanții Experience Sharing Centre din Cehia au invitat Congresul Autorităților Locale din Moldova să fie partenerul acestei inițiative, în acest sens urmând a fi semnat un Memorandum de Cooperare.

Serviciul de Comunicare al CALM

Imprimare