În satul Feşteliţa din raionul Ştefan Vodă, proiectele de folosire a energiei regenerabile sunt implementate pe bandă rulantă. Localitatea are deja statut de sat inteligent energetic şi este un exemplu de bune practici. De aproape o săptămână, localnicii se bucură de iluminat stradal inteligent. Urmează să fie creat şi un parc cu panouri fotovoltaice, dar şi patru cazangerii ce vor funcţiona pe bază de biomasă. În săptămâna europeană a energiei regenerabile, în Feşteliţa s-au organizat mai multe evenimente.
Aflat la o distanţă de aproape o sută de kilometri de Chişinău, satul Feşteliţa se poate lăuda cu o serie de proiecte bazate pe energia regenerabilă. Totul a început acum şapte ani, la iniţiativa primarului Nicolae Tudoreanu. El şi-a propus să reducă cheltuielile şi să protejeze mediul de emisiile de CO2.
O parte dintre localnici se pot bucura de lumină obţinută prin metode noi de eficienţă energetică. Şi este doar o primă etapă, pentru că în total vor fi construiţi 12 kilometri de reţea de iluminat stradal inteligent.
O astfel de tehnologie inteligentă, în combinaţie cu lămpile de tip LED, eficiente energetic, permit economisirea de cel puţin 30% din electricitate. Noul sistem de iluminat stradal permite dirijarea şi controlul la distanţă.
Cei mai fericiţi sunt localnicii.
Parcul este atracţia localităţii. În săptămâna europeană a energiei regenerabile, copii au organizat zilnic evenimente dedicate naturii.
Un alt succes cu care se poate lăuda satul Feşteliţa este termoizolarea gimnaziului. Clădirea a fost construită la sfârşitul anilor 70 şi avea un sistem învechit de încălzire. O mare parte din căldură era irosită iar elevii erau nevoiţi să îndure frigul. La începutul anului, totul s-a schimbat radical, iar economiile s-au văzut în facturile la energie.
Şi la grădiniţa din sat lucrurile s-au schimbat mult în bine pentru cei 260 de copii. Acest lucru a fost posibil în 2016 datorită investiţiilor de două milioane de lei făcute de Guvernul României.
Până la sfârşitul anului, la grădiniţă, gimnaziu, primărie şi la Casa de Cultură vor fi instalate cazane pe bază de biomasă.
Primarul localităţii s-a lăudat şi cu viitorul parc de panouri fotovoltaice care va aduce venituri anuale de peste 700 de mii de lei. Acum locul unde a fost cândva gunoiştea satului va produce bani. Energia solară va fi transformată în energie electrică şi va fi vândută unui furnizor.
Ideile de dezvoltare a localităţii sunt inspirate din proiectele deja aplicate în România. Satul Feşteliţa are semnat un acord de cooperare cu primăria Poiana Stampei, din judeţul Suceava.
Crearea centrului de excelenţă pentru folosirea şi producerea energiei regenerabile urmează să fie gata până la sfârşitul acestui an pentru bunăstarea celor trei mii de locuitori ai satului Feşteliţa.
Sursa: tvrmoldova