La 29 septembrie a avut loc al doilea atelier de instruire privind elaborarea bugetelor sensibile la gen. Evenimentul a fost organizat pentru 20 autorități publice locale, selectate de Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) și 12 autorități publice Locale, parte a Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”. Activitatea de formare face parte din acțiunile stabilite în acordul semnat de CALM și Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor – UN Women, ce are ca obiectiv „Acordarea unui sprijin extins pentru consolidarea capacităților autorităților publice locale, inclusiv a femeilor primare, membre ale Rețelei femeilor CALM”, susținut financiar de Suedia. Acestei inițiative s-a alăturat Proiectul EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat de Entitatea ONU pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women), și implementat în parteneriat cu UNICEF Moldova.

Experta în cadrul CALM Irina Luncașu a specificat că, până la sfârșitul anului curent, angajați și angajate ale APL din 32 de localități vor beneficia de instruiri privind bugetarea sensibilă la gen.

Managera proiectului EVA, Polina Panainte, a constatat că în Republica Moldova s-a ajuns la etapa în care se înțelege importanța bugetării sensibile la gen. „La nivel de țară nu este obligatorie bugetarea sensibilă la gen. Totuși, Dvs. sunteți niște pionieri în această privință și atunci când acest lucru va deveni obligatoriu, veți fi niște modele pentru toți”, le-a spus Polina Panainte participantelor la evenimentul de formare. Potrivit managerei proiectului EVA, scopul acestor instruiri este de a elabora bugete care să fie în beneficiul tuturor
cetățenilor și cetățenelor.

Experta în finanțe din cadrul CALM, Galina Colun, a afirmat că cetățenii trebuie să se regăsească în politicile autorităților publice locale și să își dorească să rămână acasă, iar bugetarea sensibilă la gen reprezintă element important în acest proces.

Participantele la seminar s-au familiarizat cu noțiuni privind abordarea integratoare a egalității de gen în procesul bugetar. „Bugetarea sensibilă la gen nu înseamnă bugete separate pentru femei și bărbați, ci presupune determinarea domeniilor unde necesitățile femeilor și bărbaților sunt aceleași și unde acestea diferă. Când necesitățile sunt diferite, atunci și alocațiile trebuie să difere”, a explicat Galina Colun.

Experta CALM le-a explicat participantelor cum pot fi integrate perspectivele de gen în toate etapele procesului bugetar, cum se elaborează indicatorii prin care se măsoară obiectivele stabilite, cum se restructurează veniturile și cheltuielile pentru a promova egalitatea de gen de facto etc. „Principalele obiective ale bugetării sensibile la gen sunt de a sensibiliza opinia publică privind perspectivele de gen în politici și bugete, de a scoate în evidență decalajul dintre politici și bugete, de a crește responsabilitatea Guvernului față de egalitatea de gen și de a produce schimbări în politicile și bugetele care vor contribui la îmbunătățirea egalității de gen”, a explicat Galina Colun.

Potrivit expertei, elaborarea bugetelor sensibile la gen este importantă pentru ca oamenii să se regăsească în cadrul politicilor, pentru a avea o guvernare mai bună, pentru a utiliza în mod eficient și egal resursele umane, pentru a o oferi o vizibilitate mai clară asupra problemelor de gen, dar și a diversifica interesele și comportamentele femeilor și bărbaților. „Și guvernarea are de beneficiat atunci când aplică bugetele sensibile la dimensiunea de gen. Astfel, sporește eficiența cheltuielilor prin asigurarea beneficiilor pentru cei/cele care au cea mai mare nevoie de ele; realizăm o bună transparență bugetară, impulsionăm conlucrarea cu societatea civilă în scopul consolidării guvernării democratice etc.”

Etapele integrării aspectelor de gen în procesul bugetar, metodele de analiză a sensibilității bugetului la dimensiunea de gen, tehnicile de analiză a bugetului sensibil de gen, beneficiile analiza rolurilor de gen, sarcinile APL în acest proces, formarea bazei de date și indicatorilor statistici sensibili la gen au fost alte subiecte discutate și argumentate pentru primarele și alte reprezentante ale APL care au participant la instruire.

Alte patru ateliere de instruire privind elaborarea bugetelor sensibile la gen vor fi organizate pentru reprezentantele administrației publice locale în cadrul proiectului „Acordarea unui sprijin extins pentru consolidarea capacităților autorităților publice locale, inclusiv a femeilor primare, membre ale Rețelei femeilor CALM”, susținut de finanțat de Suedia și implementat de CALM. Participantele la cea de-a doua instruire s-au angajat să elaboreze și să prezinte concepte de bugete sensibile la gen în cadrul celui de-al treilea eveniment tematic.

Imprimare