Efim Strogoteanu a câștigat cel de-al cincilea mandat de primar în comuna Ecaterinovca, Cimișlia. 66,95% dintre alegătorii din comună i-au acordat votul de încredere din primul tur de scrutin.  Într-un interviu pentru calm.md alesul local ne spune cum a fost această campanie electorală, ce așteptări au oamenii din sate de la puterea centrală, dar și cea locală, dar și de ce consătenii i-au acordat votul de încredere și de această dată.

Prin ce s-a deosebit această campanie de altele?

Efim Strogoteanu: Campania electorală care tocmai s-a încheiat a fost una deosebită, mai liberă, fără presiuni din partea partidelor politice, nu prea am văzut funcționari cu demnitate publică în teritoriu, candidații singuri și-au expus programele, fără a fi asistați de cineva de la centru.

Cum credeți, de ce oamenii v-au ales pe DVS?

Efim Strgoteanu: Cred că au văzut rezultatele obținute pe parcursul mai multor ani. Cetățenii doresc să aibă servicii de calitate. În bugetele locale sunt puțini bani, dar prin implementarea diferitor proiecte și atragerea investițiilor din străinătate, nu neapărat de la Guvernul Republicii Moldova, am reușit să creăm în multe din satele noastre condiții bune de trai. Nu am reușit să implementez 100% din ce și-au dorit oamenii, cred că a fost în proporția procentului de vot acordat în cadrul acestor alegeri.

Ce vă propuneți să realizați în acest mandat?

Efim Strogoteanu: În comună sunt două sate și fiecare are problemele sale. Satul Ecaterinovca are toată infrastructura care este asigurată în pământ: apă, canalizare, gazificare, am construit stație de epurare. A rămas să reparăm și să construim drumurile. Am decis să nu investim bani fără proiectare, dar să elaborăm documentația de proiect, deoarece pe fiecare stradă sunt diverse probleme legate de scurgerea apelor, etc. Iluminare stradală avem, dar necesită modernizare. Acestea, dar și alte obiective sunt incluse în planul strategic  care l-am elaborat încă la primul mandat și  care trebuie îndeplinit până în anul 2024. O problemă majoră în al doilea sat este lipsa apei la unele gospodării. Sistemul este construit dar nu toți beneficiază de apă. De asemenea, drumurile sunt o altă prioritate. Avem realizat proiectul privind asigurarea cu apă, canalizare și stație de epurare, valoarea acestuia este de 20 milioane de lei. Ne gândim de unde să găsim măcar 3-5 milioane de lei pentru a asigura, în primul rând, cu apă de calitate toți cetățenii.

În ce măsură stabilitatea s-au instabilitatea politică de la Chișinău influențează activitatea aleșilor locali?

Efim Strogoteanu: E bine când există stabilitate politică. Totuși, dacă analizăm activitatea fostului sistem care era destul de totalitar, dar stabil, putem afirma că partidul de la guvernare folosea metode netradiționale și devenea foarte periculos de a păstra democrația din țară. Era clar că aveam nevoie de alegeri. Nu trebuie de admis ca un partid de la guvernare să aibă așa-numiți agenți plătiți care să acumuleze informații din teritoriu despre fiecare funcționar și fiecare primar, cu ce se ocupă aceștia, să aducă informația la centru și apoi să vină organele de forță care să ne preseze, să ne cerceteze, să ne intimideze. Noi am ales democrația și în acțiunile noastre trebuie să ne conducem de acest principiu. Oamenii trebuie să se simtă liberi, iar după schimbarea guvernării din iunie văd că cetățenii, societatea, în ansamblu, este mai liberă. Poate nu ajung finanțe pentru implementarea proiectelor, cu toate acestea, libertatea trebuie să fie pe prim-plan.

CALM-ul ce reprezintă pentru autoritățile locale?

Efim Strogoteanu: Este al 17-lea an de când sunt în funcția de primar.  Primăria Ecaterinovca este membră a CALM-ului de la formarea acestei organizații. Aici este un grup de oameni care își dorește ca noi, toți primarii, să fim la curent cu tot ce se întâmplă, iar pentru aceasta primim suport informațional, consultații, instruiri. Avem ieșiri în afara țării, suntem familiarizați cu legile din statele care au fost în curs de dezvoltare și care deja înregistrează succese, dar și despre necesitatea de a aduce aceste practici în Republica Moldova. De fiecare dată când vin la Chișinău intru pe la CALM pentru a mă întâlni cu colegii, mă consult, iar atunci când am unele probleme pe care nu știu cum să le soluționez cer ajutor de la experții CALM.  Astăzi tot după ajutor am venit.

Vă mulțumim!

Imprimare