La 11 octombrie curent, experții Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) Alexandru Morcov și Ludmila Malai, împreună cu conducerea Agenției de Guvernare Electronică au participat la ședința de lucru în cadrul căreia a fost prezentat un model de sistem automatizat de gestionare electronică a actelor și proceselor din cadrul administrației publice locale (APL).

CALM salută inițiativa Agenției de Guvernare Electronică de e-transformare a autorităților publice locale și recunoașterea faptului că o guvernare electronică la nivel central este imposibil de realizat fără implicarea autorităților de la nivel local în acest proces, dar și fără dezvoltarea guvernării electronice la nivel local.

În cadrul discuțiilor și prezentării soluțiilor implementate în Republica Italiană a fost constatat faptul că în Republica Moldova aceste procese au fost sau sunt la etapa realizării.

Totuși, la ora actuală APL se confruntă cu unele probleme în activitate, cauzate în mare parte de lipsa accesului la datele deținute la nivel central (de ex. Registrul populației, Registrul bunurilor imobile, Baza de date grafică a bunurilor imobile, Registrul de stat al persoanelor juridice și al întreprinzătorilor individuali, date despre vehiculele înmatriculate și datele de stare civilă a populației).

În acest sens este binevenită decizia Agenției de Guvernare Electronică, reprezentanții căreia au reiterat că vor asigura accesul gratuit al APL în regim on-line la bazele de date deținute de autoritățile și instituțiile publice centrale.

CALM își exprimă deschiderea și disponibilitatea colaborării cu Agenția de Guvernare Electronică, pentru asigurarea obiectivului de e-transformare a APL, fapt care cu certitudine va genera creșterea nivelului calității serviciilor prestate către cetățeni, dar și  la desconcentrarea serviciilor.

Departamentul de Comunicare al CALM




Imprimare