„Era imposibil de circulat pe aici, pietrişul zbura în toate părţile. Acum arată foarte bine, poţi merge liniştit. Vrem să credem că acest drum a fost reparat calitativ. Este singura cale de acces din localitatea Avdarma spre Ferapontievca. Pe aici ne deplasăm spre Comrat la piaţă, la centrul medical sau la Chişinău. Avem mare nevoie de acest drum”, spun locuitorii din Avdarma.
„Mulţi premieri ne-au promis să ne construiască acest drum. Suntem bucuroşi că acum a fost reconstruit în termene restrânse şi chiar în condiţii meteo nefavorabile, atunci când au fost ploi”, a declarat primarul localității, Ivan Casîm.
Decizia de a repara porţiunea de drum a fost luată în cadrul vizitei în teritoriu a premierului Pavel Filip, încă în luna martie 2016. Astăzi şeful Guvernului a venit să recepţioneze lucrările.
„Atunci când este dialog, poţi să realizezi foarte multe planuri frumoase. Sunt departe de ideea că Guvernul a făcut totul pentru ca cetăţenii să trăiască bine în Republica Moldova. Avem încă multe probleme şi întrebări. Există acel plan de reforme. Atunci când oamenii vor trăi în bunăstare, atunci vom spune că Guvernul a realizat planul”, a declarat prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip.
„Drumul Ferapontievca – Avdarma este un exemplu de drum local de o calitate înaltă. Vrem ca astfel de drumuri să fie construite şi în alte localităţi din Găgăuzia. Suntem gata să investim banii locali. Vreau să mulţumesc pentru un exemplu bun şi pentru susţinere”, a declarat bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah.
Lucrările de reconstrucţie a drumului au costat opt de milioane de lei, 20 de milioane fiind alocate din Fondul Rutier. În cadrul vizitei în Găgăuzia, premierul a vizitat şi blocul chirurgical al spitalului raional din Comrat, renovat de curând, după care a avut o şedinţă cu primarii locali.