În comunele Cuhureştii de Sus şi Cuhureştii de Jos, raionul Floreşti, au fost finalizate lucrările de construcție-montaj a unui sistem de alimentare cu apă, finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR). Acestea fac parte din proiectul „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca”, implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), iar o comisie de recepţie a evaluat marţi, 26 mai, lucrările desfăşurate şi a constatat că acestea au fost efectuate în conformitate cu prevederile legislației, transmite MOLDPRES.
În urma lucrărilor realizate, aproximativ cinci mii de locuitori ai celor două comune vor avea acces la apă potabilă de izvor. Potrivit lui Dorin Andros, secretar de stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), acest eveniment este important atât pentru localitățile beneficiare, cât și pentru țară. Totodată, reprezentantul MADRM a precizat că S.A. „Servicii Comunale Florești”, care va gestiona sistemul de alimentare cu apă din comunele Cuhureștii de Sus și Cuhureștii de Jos, este primul operator de acest fel din Republica Moldova care își lărgește serviciile la nivelul întregului raion.
„În prezent lucrăm foarte activ în vederea elaborării unei noi instrucțiuni sau unui ghid pentru desfășurarea unui nou apel de propuneri de proiecte. În viitor, ca obiectiv principal ne propunem fie să construim apeducte magistrale, fie să conectăm localitățile care deja au apeducte la magistralele existente, ca să limităm utilizarea resurselor de ape subterane, astfel încât să creștem impactul apeductelor, utilizând doar resurse de suprafață. Ne bucurăm că acest proiect este unul cu o finalitate frumoasă. Sper că locuitorii acestor localități să aprecieze și să păstreze ceea ce a fost construit”, a spus Andros.
La rândul său, Maria Prisacari, directorul ADR Nord, a subliniat importanța acestui proiect vital pentru localnici. „A rămas foarte puțin până când apa potabilă va ajunge în casele oamenilor. Suntem la un pas de îndeplinirea acestui important obiectiv”, a remarcat șefa ADR Nord.
Inițial, subproiectul de la Cuhureștii de Sus și Cuhureștii de Jos a fost divizat în două etape. Bugetul pentru Etapa I se cifrează la 14,5 milioane de lei, iar pentru Etapa II – 6,7 milioane de lei.
Cuhureștii de Sus și Cuhureștii de Jos fac parte din cele 11 localități beneficiare ale proiectului „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca”, implementat de ADR Nord în parteneriat cu Fundația Filiala din Moldova a Fundației SKAT, implementator al Proiectului Elveției de Apă și Sanitație în Moldova (ApaSan), S.A. „Servicii Comunale Floreşti” și primăriile partenere.
Bugetul total al acestui proiect se cifrează la 69,20 milioane de lei, din care 30,17 milioane de lei au fost solicitați din sursele FNDR, iar 32,71 milioane de lei reprezintă cofinanțarea ApaSan. Totodată, 6,31 milioane de lei din bugetul total al proiectului reprezintă contribuțiile populației beneficiare, administrațiilor publice locale și S.A. „Servicii Comunale Florești”, operator al sistemelor. Din FNDR sunt finanțate subproiectele ce vizează localitățile Băhrinești, Cuhureștii de Sus și Cuhureștii de Jos. Proiectul ApaSan a oferit sprijin pentru asigurarea accesului la servicii de apă de calitate în localitățile Zăluceni, Târgul-Vertiujeni, Vertiujeni și Japca.