Secretele unei comunicări eficiente stau la baza gestionării cu succes a localităților. Doamnele  primar, membre ale Consiliului de Administrare al Rețelei Femeilor din cadrul Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) au dat curs invitației de a participa la cursul de comunicare și discurs public din 23-24 mai curent, oferit de Programul ONU Femeile în Politică.
 Programul a fost elaborat în baza propunerilor echipei CALM, care au pus accent pe necesitățile reale ale participanților, astfel încât cursul să aibă un impact cât mai mare. În calitate de formatoare a fost cooptată Vera Nastasiu, antrenoare de dicţie şi comunicare publică.
Timp de două zile, participantele au fost parte a unui proces amplu și interactiv, care a cuprins diferite aspect ale comunicării: de la expunerea cât mai exacta a mesajelor, folosind dicția, ritmul, volumul vorbirii, intonația până la construirea și livrarea cât mai țintită a unui discurs public.  
Totodată, primărițele au fost informate despre funcțiile mass-media și despre modalitățile de cooperare cu aceste instituții, astfel încât evenimentele generate de primării să fie cât mai reflectate, asigurând astfel o vizibilitate extinsă.
”Capacitatea noastră de a comunica public, fie că vorbim despre discursuri sau prezentări, este astazi indispensabilă pentru că de fluența, puterea și persuasiunea cuvintelor noastre depind de multe ori reușitele noastre profesionale și personale spre care tindem” a menționat doamna Doamna Larisa Voloh, președinte a Rețelei Femeilor CALM referindu-se la importanța cursului de comunicare și discurs public oferit de către Programul ONU Femeile în Politică.
Doamna Nadejda Darie, secretar–coordonator al Rețelei Femeilor din cadrul CALM a specificat că vorbirea în public solicită cunoştinţe din mai multe domenii de expertiză, precum: comunicare nonverbală, dicţie, elemente de psihologie a comunicării, managementul timpului,  tehnici teatrale etc., iar acest curs de două zile este unul extrem de benefic pentru doamnele primar, deoarece primarul este acea persoană care este permanent în contact direct cu cetățenii din comunitățile pe care le reprezintă”.
Instruirea este oferită de Programul ONU „Femeile în politică”, implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, sprijinit financiar de Guvernul Suediei




















Imprimare