Cricova este un oraș din Republica Moldova, care nu are nevoie de prezentare nici aici, nici peste hotarele țării, fiind unul dintre simbolurile Republicii Moldova. Pe lângă vin, Cricova are și alte lucruri cu care se poate mândri. Care sunt acestea? Vă invităm să le descoperiți în interviul realizat cu Domnul Valentin Guțan, Primarul de 27 de ani al Orașului stropilor de Soare.
Alo, Capitala: Ce legendă are orașul Cricova și de ce este numit și Orașul stropilor de Soare?
Valentin GUȚAN: „Or. Cricova, ca și alte localități, are o legendă a sa. Conform unor izvoare din vechime, localitatea era amplasată pe 2 coline și denumirea ar proveni de la slavonul „cric”, aceasta sugerând ideea unui mod de comunicare dintre locuitorii celor 2 coline. Denumirea Orașul stropilor de Soare a apărut mai târziu, odată cu începutul producerii vinurilor în hrubele de la Cricova.”
Alo, Capitala: În 2020 Primăria Chișinău a alocat suburbiilor sume de bani mai mari decât în ceilalți ani, pentru realizarea proiectelor prioritare din aceste regiuni. Unele proiecte începute în 2020 urmează să fie continuate pe parcursul anului curent. La Cricova urmau să fie construite rețele de canalizare în perimetrul străzilor: Veterinarilor, Chișinăului, Albișoara, Bucuria, Lugovaia și Titov. La ce etapă se află acum lucrările?
Valentin GUȚAN: „Cât despre an. 2020, din bugetul municipal au fost alocate 3 milioane lei pentru construcția rețelelor de canalizare în perimetrul străzilor Veteranilor –Chișinăului – Albișoara – Bucuria – Lugovaia – Titov, costul total constituind 6 milioane lei, dintre care 3 milioane lei au fost alocate din bugetul local. La moment lucrările se află în stadiul de finisare.Totodată, din bugetul municipal, au fost alocate 300 mii lei pentru reconstrucția rețelelor de iluminare stradală în perimentrul acelorași străzi, lucrări care au fost finalizate în an. 2020.”
Alo, Capitala: Ce alte proiecte ați reușit să realizați în anul pandemic 2020?
Valentin GUȚAN: „Cu referire la proiectele realizate în an. 2020 aș menționa câteva dintre ele:
- Asfaltarea a 10 străzi după lucrările de construcție a rețelelor de canalizare pe o suprafață de circa 15 662 m.p;
- Reparația străzii P. Ungureanu pe o suprafață de 8 780 m.p. în scopul fluidizării transportului din oraș;
- Reconstrucția Scuarului consacrat celor căzuți în al doilea Război Mondial pentru care a fost alocată suma de 1 milion de lei;
- Construcția acoperișului șarpant la blocul nr. 1 al IPLT „Al. Mateevici” fiind alocată suma de 650 mii lei;
- Construcția rețelelor de canalizare în perimetrul străzilor Ciocârliei-Unirii – M. Sadoveanu, costul cărora a constituit în jur de 1 milion de lei ș. a.”
Alo, Capitala: Vinurile și beciurile de la Cricova sunt emblematice pentru Republica Moldova. Pandemia a redus mult din veniturile aduse de beciurile de la Cricova? Ce noutăți aveți pe plan vinicol?
Valentin GUȚAN: „Pandemia și-a lăsat amprenta asupra economiei întregii localități, inclusiv și asupra producției de vinuri. Evident că s-a micșorat volumul producției realizate, cât și numărul celor care vizitau până acum orașul subteran al vinului. Astfel în anul 2019 Cricova a fost vizitată de 88 742 turiști, în anul 2020 numărul lor a constituit 20 000.”
Alo, Capitala: Ați declarat în presă că pe lângă beciurile de la Cricova aveți și alte întreprinderi vestite, la care se muncește din greu. Cum au făsut față aceste întreprinderi pandemiei?
Valentin GUȚAN: „În ceea ce privește alte întreprinderi , au activat în aceleași condiții, dar, evident că s-au străduit să facă față genului de activitate, asigurând astfel, cu locuri de muncă o parte dintre cetățeni. Mă refer la SRL Renaissance Perfect, care se ocupă cu producerea băuturilor tari și întreprinderea Radacini Wines, care a făcut investiții de circa 10 milioane euro, fiind create 45 locuri de muncă noi.”
Alo, Capitala: Sunteți Primar de la vârsta de 27 de ani. Care sunt cele mai mari realizări cu care vă mândriți în mod deosebit?
Valentin GUȚAN: „E greu de a menționa singur acele realizări care au fost obținute pe parcursul anului , dar mă mândresc în mod deosebit cu Aleea Domnitorilor, inaugurată în an. 2015, unde sunt amplasate 11 busturi ale domnitorilor Țărilor Românești, monument ce va rămâne pentru generațiile viitoare.”
Alo, Capitala: Primăria poate exista în afara politicii sau politica este indispensabilă activității unei Primării?
Valentin GUȚAN: „Primăria poate exista în afara politicii, lucru de care m-am convins pe parcursul anilor împreună cu locuitorii orașului, participând la alegeri în calitate de candidat independent.”
Alo, Capitala: Care sfaturi părintești vă servesc drept motto în viață și în activitate?
Valentin GUȚAN: „Unul dintre motto-urile de care mă conduc în viață și în activitate este de a asculta problemele cu care se adresează cetățenii. Cât despre activitatea noastră, la Cricova avem un motto deosebit:
„Noi dorim bine în întreaga Republică,
dar la Cricova – un pic mai bine!”