Primarul orașului Căușeni Grigore Repeșciuc va reprezenta autoritățile locale în Parlamentul Republicii Moldova. Care sunt obiectivele câștigătorului mandatului de deputat pe circumscripția uninominală nr. 35 aflăm din interviul pentru calm.md.

Ce vă doriți să realizați în următorii patru ani de mandat?

Grigore Repeșciuc: Având aproape două mandate în calitate de primar al orașului Căușeni cunosc tot ce ține de activitatea unei primării, începând de la infrastructură și finisând cu învățământul și instituțiile preșcolare.  Văzând câte probleme apar în gestionarea orașului am decis să candidez pentru funcția de deputat, deoarece consider că cetățenii, dar și primarii au nevoie de o persoană care să reprezinte circumscripția 35 și nu doar. Consider că cei 10054 de cetățeni care mi-au acordat votul de încredere nu au greșit și cred că nu-i voi dezamăgi.

Cum credeți, de ce oamenii v-au acordat acest vot de încredere?

Grigore Repeșciuc: Sunt rezultatele lucrurilor pe care le-am realizat în orașul Căușeni. Deputatul ales pe circumscripție este al doilea primar. Până acum oamenii nu prea s-au întâlnit în sate cu deputații, iar eu am o strategie care vreau să o aplic astfel încât să mă văd periodic cu cetățenii și să încerc să pornesc carul din loc. Nu zic că voi soluționa totul, dar vin din APL și știu că cetățeanul atunci când are o problemă se adresează primarului, polițistului de sector sau preotului. Iată de ce îmi doresc să păstrez legătura cu cetățenii.

De ce au nevoie autoritățile locale pentru a putea dezvolta comunitățile locale mai dinamic?

Grigore Repeșciuc: Avem nevoie de multe investiții și cred că comunitățile se vor dezvolta mai ușor dacă autoritățile locale vor avea posibilitatea să plătească contribuția în cadrul proiectelor. În primul rând îmi propun să soluționăm această problemă, de asemenea voi îndemna cetățenii să se implice activ și ei în cadrul acestor proiecte, mă refer în primul rând la cele de infrastructură: drumurile, trotuarele, iluminatul stradal, apeductul și canalizarea. Sigur că sunt și alte probleme legate de salarii, pensii, agricultură, dar eu vorbesc, în primul rând, în calitate de gospodar al orașului Căușeni. De exemplu, dacă cele 2,5 milioane de lei pe care le primim din Fondul Rutier ajungeau la noi nu de doi ani, dar de 25, în Căușeni 50% din drumuri erau asfaltate și 50% erau în variantă albă. Pentru ca un primar să aibă realizări trebuie susținut de populație, să aibă finanțare din proiectele în care participarea este transparentă. De exemplu, lucrez acum la Drumuri Bune II și am anunțat cetățenii că Primăria contribuie cu 35% din sută, Drumuri Bune oferă 35% și dacă sunt dispuși să participe și ei cu  30% atunci vom reuși să avem rezultate mai bune.

Vorbeați de contribuția primăriilor în cadrul proiectelor. Cum credeți că ar putea fi soluționată această problemă?

Grigore Repeșciuc: Cred că soluția poate fi identificată prin intermediul Guvernului, ca aceste resurse necesare să fie alocate de către autoritățile centrale. Ar fi bine să avem un fond destinat anume pentru acest obiectiv. Sunt convins că atunci când vor demara lucrările de implementare, nici cetățeanul nu va fi împotrivă să contribuie deoarece va vedea că se lucrează.

Vorbeați despre rezultatele obținute în urma descentralizării parțiale a Fondului Rutier, un obiectiv pentru care a militat CALM. Cum va fi colaborarea DVS în calitate de deputat cu CALM-ul?

Grigore Repeșciuc: În primul rând, vreau să-i aduc mulțumiri Dnei Tatiana Badan, deoarece a fost printre primele persoane care m-a felicitat cu ocazia  victoriei obținute în alegeri. Noi suntem cinci- șase primari care am câștigat mandatul de deputat și ne propunem să facem un grup de lucru pentru CALM, deoarece noi am început activitatea în CALM și am văzut ce poate face CALM-ul, că putem să ne unim, să discutăm toate problemele care sunt și acestea să ajungă la Guvern și Parlament. Pledez pentru o conlucrare strânsă cu CALM. Am fost și sunt activ, vreau să particip la toate ședințele CALM, să ne auzim unii pe ceilalți pentru a contribui la dezvoltarea comunităților, deoarece avem aleși locali foarte activi, care își depun toată străduința pentru a genera rezultate.

Toți primarii mizează acum pe acest grup de colegi care au devenit deputați…

Grigore Repeșciuc: Eu cred că unii dintre ei vor putea fi și experți în cadrul grupului nostru de lucru, astfel încât să soluționăm problemele comune ale localităților. Noi, primarii care am acces în Parlament am avut o discuție despre modul în care am putea coopera cu CALM privind chestiunile ce trebuie soluționate. Chiar îmi doresc ca împreună cu ceilalți colegi să ne prezentăm în fața celor peste 800 de primari și să începem să lucrăm pe domenii concrete. Eu vreau să aduc mulțumiri pentru că al doilea an, o parte din banii din Fondul Rutier ajung în bugetele locale, sunt niște rezultate destul de bune, dar sper să găsim și alte modalități de a aduce bani în comunități. De exemplu, sunt organizații care nu lasă în bugetele locale măcar un procent din veniturile pe care le obțin. APL nu trebuie să se întrețină doar din impozite și taxe, ele trebuie să obțină și un anumit procent din activitatea organizațiilor prezente în teritoriu.

Vă mulțumim!

Imprimare