În perioada 18-22 ianuarie 2015 în Republica Moldova se află în vizită delegaţia Asociației Norvegiene a Autorităților Locale și Regionale (KS) – dna Elita Cakule Directorul Asociației din Norvegia şi dl Bjorn Rongevaer, consultant pe proiecte internaționale a Asociației din Norvegia. În cadrul vizitei, aceștia vor avea întruniri cu reprezentanţi ai Administraţiei Publice Locale, Cancelariei de Stat, Ministerului Finanţelor precum şi partenerii de dezvoltare a APL din Republica Moldova.
Astăzi, 19 ianuarie 2015, delegaţia norvegiană s-a întâlnit cu reprezentanţii Congresului Autorităţilor Locale din Moldova (CALM): dna Tatiana Badan – Preşedinte CALM, dl Cheibaş Mihail – Vicepreşedinte CALM, primar de Anenii Noi, dl Valeriu Musteaţă – membru al Consiliului de Administrare CALM, primar de Săiți, raionul Căuşeni, şi dl Viorel Furdui – Director Executiv CALM; dl Alexandru Osadci – Expert CALM; dna Victoria Dolganiuc – reprezentant al societăţii civile.
Discuţia sa axat pe dezvoltarea cooperării între autoritățile locale din Republica Moldova şi Norvegia, împărtășirea experienței asociației norvegiene, proiecte comune de dezvoltare, de asemenea au fost abordate şi problemele cu care se confruntă actualmente APL.
Asociația Norvegiană a Autorităților Locale și Regionale (KS) este singura asociație reprezentativa a municipalităților, județelor și întreprinderilor publice locale din Norvegia.
Asociația a fost înființată în 1972, ca urmare a amalgamării Uniunii Norvegiene a Orașelor (fondată în 1903) și Asociației Norvegiene a Municipalităților Rurale (fondată în 1923). Din luna aprilie 2006 toate 429 de municipalități din Norvegia și 19 județe sunt membri KS, precum și cca. 500 de întreprinderi publice locale.