La 21 martie 2010 s-a desfăşurat adunarea de constituire a Congresului Autorităţilor Locale din Moldova, organizația și familia noastră de cauză și suflet, care le are în calitate de membri pe majoritatea covârșitoare a localităților din Republica Moldova. Scopul principal al creării CALM a fost de a consolida sectorul asociativ al APL, în vederea creării unei organizaţii puternice şi capabile să promoveze efectiv drepturile şi interesele colectivităţilor locale, care să devină un partener egal, constructiv, principial şi credibil pentru Guvern în cadrul procesului de descentralizare, consolidare a autonomiei locale şi edificarea în Republica Moldova a unui sistem de administraţie publică modern şi efectiv. Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, crearea CALM a fost susţinută masiv atât de autorităţile publice locale, cât şi de către cele centrale, dar și a fost ”catalogată” ca o gură de aer proaspăt și o speranță pentru cauza democrației locale.
La distanță de aproape 9 ani, unele mesaje care au răsunat de la tribuna evenimentului sunt de o actualitate epocală. Este vorba și de alocuțiunea emoționantă și tranșantă a d-lui Vasile Asimionese, la acea vreme primar al satului Balasinești, din raionul Briceni.
”Dependența financiară totală ne-a legat mâinile, ne-a pus în genunchi. Este timpul odată să ne ridicăm și să ne spunem păsul! Poate cineva să spună că în Republica Moldova sunt multe structuri asociative. Alții s-ar interesa de ce mai este necesară crearea CALM. Vă spun de ce. Asociațiile mai sus enumerate au devenit prea politizate, prea dispersate, unele aliate Guvernului, altele aliate partidului, unele neafiliate, altele nu mai știu pe unde. În această zi vă îndemn să dăm jos nu comunismul, ci să dăm jos rânza moldovenească și să ne solidarizăm pentru ca să constituim forul care-și va spune păsul la luarea deciziilor Parlamentului Republicii Moldova.
ÎN ACEASTĂ ZI VĂ ÎNDEMN SĂ DĂM JOS NU COMUNISMUL, CI SĂ DĂM JOS RÂNZA MOLDOVENEASCĂ ȘI SĂ NE SOLIDARIZĂM!!!
Pe lângă aceasta, asociațiile constituite pe criteriul politic niciodată nu au avut curajul să spună ceva Parlamentului sau Guvernului, pentru că au stat sub tutela șefului de partid.
Vreau să fac o declarație: jos partidele, sus interesele colectivităților locale. De aceea s-a întâmplat că, de multe ori, au fost adoptate legi confuse, contradictorii și depășite atât de timp, cât și de necesităților comunităților locale.
Hotărârea Guvernului nr. 99, de exemplu, pune în genunchi fiecare primărie și eu nu sunt de acord. Noi trebuie să-l convingem pe premier că astfel de decizii de guvern nu-și mai au locul în autoritățile din Moldova. Și eu vreau să fiți de accord cu mine. După ce v-am spun de ce a fost necesară constituirea organizației , permiteți-mi să vă spun care trebuie să fie principalele atribuții ale CALM-ului:
1. Prin definiție, CALM e o organizație apolitică, în caz contrar toate aceste intenții nobile ale noastre vor fi sortite eșecului din fașă;
2. CALM-ul trebuie să fie o voce comună şi să scoată în evidenţă problemele cu care ne confruntăm noi, primăriile din toată țara, de la Giurgiulești la Criva;
3. CALM-ul trebuie să promoveze colectivităţile locale în relaţiile cu Guvernul, Parlamentul şi să le reprezinte în instituţiile internaţionale. Să nu avem nași la guvern și dușmani în parlament! Trebuie să reprezentăm pe principiul de egalitate, nu avem dreptul să stăm în genunchi!
4. CALM trebuie să fie organizația reprezentativă în relațiile cu instituțiile europene privind implementarea Cartei Europene a Autonomiei Locale, care este semnată încă din anul 1998 și zace prăfuită și neaplicată în practică!
Sunt sigur că autoritățile actuale și-au propus să scoată Republica Moldova de sub monitorizarea instituțiilor europene, de aceea stimați membri ai Guvernului care v-ați dus sau ați rămas aici – ajutați-ne să ieșim de sub monitorizare împreună, ca să realizăm lucruri frumoase în Republica Moldova!
După cum un om nu poate trăi fără apă, așa nu se mai poate fără constituirea Congresului Autorităților Locale din Moldova. Se întâmplă un paradox mare: în timp ce legea autorităților publice locale ne permite să stabilim statele de personal, cineva vine cu căciula de la Guvern și spune: nu! Îmi pare rău, legea impune o serie întreagă de atribuții autorităților publice locale fără să aibă acoperire financiară și aceasta o știu foarte mulți primari. În ceea ce ține de statele de personal, în primării este nevoie de un arhitect, cel puțin pentru cinci primării, un specialist pentru scrierea proiectelor și atragerea investițiilor, cel puțin unul la patru primării, un jurist pentru cel puțin trei primării, fiindcă în lipsa acestuia riscăm să nu mai găsim primarul în birou. Sunt primari care au ajuns să facă deserviciu la judecătorie, la Curtea de Apel, la toate instituțiile și acești oameni nu mai sunt de găsit. Unde sunt oare guvernanții, ei nu văd acest lucru?
O scurtă statistică: 8 primari din 10 și-au dus banii de acasă să rezolve problemele primăriei, 3 primari din 10 mor înainte de a ajunge la pensie, 6 din 10 primari mor în următorii 2-3 ani după încheierea mandatului, 6 primari din 10 au probleme cu inima, aproape toți primarii au probleme cu soțiile, căci primarii de parcă s-au cununat cu primăria. Și noi stăm și ne întrebăm de ce e nevoie de constituirea CALM? Ca să ne impunem prețul nostru! Pentru că… vă mai spun ceva – doar 13 din 100 de primary s-au dus în vacanță cu familia! Parlamentarii, miniștrii se duc în vacanță, primarii nu merg în vacanță și nici bani n-au!
Doar un lucru au uitat să spună cei care zic că primarul e vinovat: primarul e vinovat că este primar!
Cu implicarea CALM, pe lângă interesele comunităților, să apărăm primarii, pentru că ei nu sunt preș de șters picioarele, ei au nevoie și de salariu majorat, ei au nevoie și de vacanță prelungită, ei au nevoie de multe-multe alte înlesniri pe care le poate oferi acest for – Congresul Autorităților Locale din Moldova.
Dumnezeu să binecuvânteze CALM și Republica Moldova!”.