Primăria Plopi, Cantemir, mulțumește plătitorilor de taxe din Regatul Norvegiei pentru consolidarea capacităților tehnice și instituționale în domeniul administrării patrimoniului public și planificării spațiale. Prin intermediul Agenției de Cartografiere a Norvegiei Statens Kartverket, primăria Plopi a fost dotată cu un computer de ultimă generație și o imprimantă color de format larg.

Primarul Anatoli Todorov susține că  tehnica de care au beneficiat le oferă noi posibilități de obținere a datelor actualizate în timp real, din bazele deținute de autoritățile centrale, iar imprimanta permite printarea planurilor, schemelor, hărților care pot fi anexate la actele administrative, ceea ce facilitează procesul decizional și înțelegerea, prin vizualizare, a esenței documentelor. „Până acum, specialistul în reglementarea proprietății funciare era nevoit să se deplaseze, cel puțin, în centrul raional pentru a obține anumite informații necesare în procesul de lucru. Acum, utilizând softurile specializate, în special QGIS, în biroul său poate accesa informațiile necesare și are posibilitatea să le prelucreze. Astfel, am micșorat numărul deplasărilor pe care le facem la raion, am sporit eficacitatea muncii și acordăm serviciile solicitate de cetățeni mult mai rapid și mai eficient.”

Alesul local explică faptul că grație suportului de care au beneficiat, funcționarii reușesc să  facă ordine în fondul funciar de pe teritoriul administrat. „Consier că odată cu implementarea programului guvernamental de înregistrare și evaluare funciară vom face regulă în patrimoniul public și cel privat, iar tehnica și cunoștințele obținute ne vor fi de mare ajutor în acest proces. Sunt la al doilea mandat de primar și în toată această perioadă de timp, din cauza lipsei accesului la materialele cartografice și seturile de date deținute de autoritățile centrale, am avut mai multe procese de judecată legate de fondul funciar, cu diverse persoane din sectorul public și privat. La finalizarea procesului de delimitare și înregistrare masivă vom cunoaște cu exactitate limitele proprietăților funciare și subiecții de drept.”

Potrivit specialistul în reglementarea proprietății funciare Petru Rîbacov, datorită tehnicii acordate și accesului la hărțile și planurile deținute de către Agenția Relații Funciare și Cadastru, Departamentul Cadastru al Agenției Servicii Publice și alte autorități centrale, acum poate efectua diverse analize și planificări, inclusiv investiționale. „De exemplu, în cazul în care ne dorim să renovăm o stradă sau un drum local, pot cu ușurință determina parametrii geometrici: lungime, lățime, suprafață, ceea ce ne permite cu exactitate mai mare să determinăm potențialul volum de investiții necesar.  Anterior trebuia să plătim pentru aceste servicii, acum însă toate aceste lucrări le fac de sine stătător.”

Proiectul „Hărți pentru dezvoltarea durabilă în Republica Moldova” a fost realizat de către Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), Agenția Relații Funciare și Cadastru (ARFC) și Agenția de Cartografiere a Norvegiei Staten Kartverket.

Imprimare