Dacă ai lucrat cel puțin o săptămână legal în Italia să știi că poți beneficia de o pensie achitată de statul italian. legislația acestei țări nu prevede o cerință de contribuții minimă. Fie rămâi cu traiul în Italia, fie te întorci în Moldova, dacă ai lucrat legal, chiar și pe o perioadă foarte scurtă, atingând limita de vârstă, poți primi pensia. Cine ne-a spus despre asta? Partenerul nostru de încredere, Patronato Acli și, în speță PATACLI în Moldova.

Cine sunt ei?

Patronato Acli este o organizație de drept privat, recunoscută de lege care desfășoară un serviciu de utilitate publică.,GRATUIT și non-profit. Activează din 1945, prin ordinul ACLI (Asociația Creștină a Muncitorilor Italieni) cu scopul de a informa muncitorii despre drepturile lor la asistență și protecție în Italia și în străinătate, în vederea prestării serviciilor în domeniul securității sociale, asistenței sociale și medicale în conformitate cu legea, contracte sau reglementări.

În Moldova PATACLI este înregistrat din 2013, dar activează încă din 2010 prin intermediul unui parteneriat cu Fundația Regina Pacis. Activitatea principală a PATACLI Moldova ține de asigurarea pensiilor pentru cetățenii moldoveni care au lucrat legal în Italia. Ei sunt recunoscuți ca un intermediar al Fondului de Pensii Italian, iar veniturile lor depind de Ministerul Muncii al Italiei.

Cum primești pensia pentru limita de vârstă?

Dacă rămâi în Italia: este necesar să ai cel puțin 20 de ani de contribuții plătite.

Pentru femei vârsta de pensionare este de 63 de ani și 9 luni în 2015, iar în perioada 2016 – 2017 – 65 de ani și 7 luni.

Pentru bărbați vârsta e de 66 de ani și 3 luni în 2015, iar pentru perioada 2016-2017 – 66 de ani și 7 luni.

Dacă nu ai 20 de ani de contribuții, trebuie să aștepți până la vârsta de 70 de ani și 3 luni în 2015, cu minim de 5 ani contribuții plătite. Între 2016 și 2018 vârsta crește până la 70 de ani și 7 luni.

Pentru cetățenii Republicii Moldova cu dublă cetățenie (italiană sau română) regulile descrise mai sus sunt valabile.

Pentru lucrătorii repatriați: este necesar în 2015 de atins vârsta de 66 de ani și 3 luni, diferență între bărbați și femei nu există. În 2016 această vârstă se ridică la 66 de ani și 7 luni, iar din 2019 la 66 de ani și 11 luni.

Pentru cetățenii care au luacrat în alt stat membru al UE este posibil de totalizat anii de contribuții plătite în fiecare stat.

Cum beneficiezi de asistență socială?

Moldovenii care rămân cu traiul permanent în Italia și au ajuns la 10 ani de reședință continuă pot beneficia de un ajutor soacil din partea statului italian. Pentru aceasta este necesar de a avea ”carta de soggiorno” și vârsta de 65 de ani și 7 luni pentru perioada 2016 – 2017.

Au dreptul la pensie de urmași, în caz de deces al unui membru de familie care a lucrat în Italia, unele persoane cum sunt: soțul/soția, în unele cazuri soțul/soția divorțat, copiii minori sau studenți până la 26 de ani, frații/surorile cu dizabilități, chiar dacă locuiesc în Moldova. Este important ca persoana decedată să aibă cel puțin 5 ani de contribuții plătite în Italia, dintre care trei în ultimii 5 ani. În caz contrar primește o îndemnizație unică.

 

Dacă ai lucrat în Italia și te interesează să primești pensie de acolo, adresează-te la Centrele noastre, iar noi te vom îndruma la partenerii noștri siguri care te vor ajuta să-ți revindeci drepturile.

Scrie-ne, sună-ne sau pur și simplu bate la ușa NEXUS și noi te vom îndruma ce să faci mai departe. Poți să ai toată încrederea că partenerii noștri îți vor oferi soluțiile de care ai nevoie.

Imprimare