O ședință tehnică privind coordonarea lucrărilor de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în orașul Edineț, planificate în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană, a avut loc miercuri, 15 septembrie 2021, în incinta Primăriei municipiului Edineț.
La ședință au participat conducerea și specialiști din cadrul ADR Nord, autorități publice locale, reprezentanți ai serviciilor desconcentrate din municipiul Edineț, proiectantul, responsabil tehnic, antreprenorul care va efectua lucrările de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă, dirigintele de șantier, consultanți regionali GIZ Moldova, arhitectul-șef al municipiului Edineț și managerul de proiect.
În cadrul ședinței s-a discutat despre rolul, responsabilitățile și procedurile de interacțiune între părțile implicate în procesul de implementare a Contractului de execuție a lucrărilor de construcție, semnat recent în incinta ADR Nord.
Lucrările de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în orașul Edineț urmează să fie executate, în decurs de 10 luni calendaristice, de asocierea SA „Darnic-Gaz” (lider de asociere) – SRL „Instal Service Technology”, SRL „AM-Sisteme”, SRL „Montex-Gaz”. Valoarea contractului de antrepriză se cifrează la 57,98 milioane lei, din care 8 milioane lei reprezintă cofinanțarea din partea Primăriei municipiului Edineț.
Supravegherea tehnică a lucrărilor ce urmează să fie executate va fi asigurată de SRL „Almape”, cu oferta contractuală în valoare de 539.250,47 lei. Supravegherea de autor va fi realizată în procesul desfășurării lucrărilor de construcție-montaj de SC „Apcan Proiect” SRL, conform contractului încheiat cu această companie, în valoare de 173.951,76 lei.
Măsura investițională „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Edineț” este finanțată de Uniunea Europeană și implementată de ADR Nord și proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL). Proiectul MSPL este finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.