Primarii și reprezentanții regionali aleși din UE și din țările Parteneriatului estic au adoptat recomandări politice pentru cel de-al treilea Summit al Parteneriatului Estic al șefilor de stat, care va avea loc pe 28-29 noiembrie 2013 la Vilnius. La Reuniunea din 3 septembrie curent – Conferința autorităților locale și regionale din Parteneriatul estic (CORLEAP ) – s-a convenit de comun acord că, autoritățile locale trebuie să se implice ca parteneri activi în Strategia Parteneriatului Estic, în elaborarea de politici, pentru a face diferența în favoarea cetățenilor pe care îi reprezintă.
În ultimii doi ani CORLEAP și-a axat activitatea pe o serie de domenii prioritare cum ar fi reforma administrației publice, descentralizarea fiscală și cooperarea teritorială.
În deschiderea celei de a 3-a sesiuni plenare anuale a CORLEAP, organizate sub Președinția Lituaniană, Ramón Luis Valcárcel Siso, Președinte al Comitetului Regiunilor și copreședinte CORLEAP, a declarat: Credem cu fermitate că a sosit momentul de a regândi Parteneriatul Estic. Avem nevoie de o nouă abordare, în care Parteneriatul să fie văzut ca un instrument de susținere a țărilor implicate în realizarea reformelor și modernizării. Autoritățile locale și regionale pot și sunt gata să aducă o contribuție substanțială pentru producerea acestor schimbări.
CORLEAP solicită acțiuni concrete în cele trei domenii principale identificate care încetinesc dezvoltarea democrației locale și regionale din țările partenere din Est, și anume :
– lipsa de autonomie financiară și capacitatea fiscală limitată;
– necesitatea de reformare a administrației publice la nivel local și regional;
– cooperarea teritorială limitată în cadrul spațiului parteneriatului Estic (EaP).
Din partea delegației Republicii Moldova la Reuniune au participat reprezentații Congresului Autorităților Locale din Moldova:
Doamna Tatiana Badan (Președinte CALM), Dl Dorin Chirtoacă primarul Municipiului Chișinău (Vice-președinte CALM), Dl Viorel Furdui – Director Executiv CALM și dl Alexandru Osadci – Expert CALM.
CALM a venit cu o serie de propuneri, care au fost luate in considerație si incluse în recomandările CORLEAP pentru întrunirea șefilor de Guvern, care va avea loc la Vilnus, precum:
– Chemarea instituțiilor Europene (CoR, Comisia Europeană, Parlamentul European etc.) de a aborda subiectul descentralizării și democrației locală în cadrul relațiilor între UE si țările Parteneriatului Estic care să devină unul de bază, similar justiției, drepturilor omului, libertății presei și altele;
– Implicarea mai activă a CoR, UE și a altor structuri europene în promovarea APL (implicărea APL în procesul decizional din țările respective: monitorizare, avize, recomandări).
– Crearea instrumentelor financiare efective în cadrul CORLEAP care ar fi destinate susținerii proiectelor APL și a asociațiilor lor din țările Parteneriatului Estic;
– Asigurarea accesului direct al APL la fondurile europene, fără tutela excesivă a Guvernului care, deseori este supra politizată. În acest context, o deosebită atenție, urmează a fi acordată dezvoltării creșterii capacităților APL și a asociațiilor sale pentru a accesa fonduri disponibile: instruirea, schimbul de experiență, elaborarea de ghiduri și manuale accesibile etc.
În acest sens , Dorin Chirtoacă (co-președinte CORLEAP), a subliniat : Reforma administrației publice , descentralizarea fiscală și cooperarea teritorială ar putea avea un puternic impact asupra consolidării capacităților autorităților locale și regionale.
De asemenea, Andrius Krivas , vice – ministru al afacerilor externe lituanian a subliniat rolul central al autorităților locale în susținerea și consolidarea procesului democratic : Parteneriatul Estic este una din prioritățile președinției lituaniene a Consiliului UE. Recomandările valoroase din cadrul aceastei conferințe vor aduce o contribuție reală în a transmiterea cu succes a inițiativelor Parteneriatului estic . Credem cu tărie că procesul de transformare democratică din Europa de Est nu poate fi realizată fără buna funcționare a autorităților locale și regionale .
Recomandările CORLEAP către șefii de state la Summit-ul în Vilnius prevăd:
– includerea autorităților locale și regionale în definirea și punerea în aplicare a politicilor și strategiilor în cadrul Parteneriatului estic ;
– accesul direct la instrumente financiare adecvate (europene și naționale), pentru orașe și regiuni, țările partenere , împreună cu eliminarea barierelor existente în utilizarea acestor fonduri (de exemplu, reguli incompatibile privind achizițiile publice). CORLEAP, de asemenea, pledează pentru limitarea sau chiar înlăturarea , cerințelor de co-finanțare pentru autoritățile locale în cadrul programelor de ajutor ale UE;
– cooperarea teritorială să fie recunoscută ca o prioritate în cadrul Parteneriatului Estic, Comisia Europeană fiind încurajată să sprijine în continuare eforturile în acest sens ;
– acordul semnat la Summit-ul UE din noiembrie să precizeze în mod explicit importanța democrației locale și a autonomiei locale.
CORLEAP va participa la Summit-ul de la Vilnius din 28-29 noiembrie 2013 unde vor fi expuse recomandările sale . Pe baza concluziilor Summit-ului CORLEAP va dezvolta apoi Planul său de acțiune pentru 2014-2015.
Menționăm că, Conferința autorităților locale și regionale din Parteneriatul estic (CORLEAP) a fost înființată de către Comitetul Regiunilor, în 2011, pentru a aduce o dimensiune regională și locală în Parteneriatul estic al UE . Aceasta reunește 36 de politicieni regionali și locali – inclusiv 18 de CoR reprezentând UE și 18 din țările Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina).