Construcția și renovarea Centrului cultural-sportiv din satul Corjova, raionul Criuleni, este tot mai aproape de finalitate. Astăzi, stadionul din localitate este mai verde ca oricând.

Lucrările de renovare și dotare a celor două terenuri sportive din localitate, se realizează eficient și în termenii stabiliți în caietul de sarcini.

Concluzia aparține directorului ONDRL, Mihail Croitoru, dar și specialiștilor, care au efectuat o vizită în scopul monitorizării procesului de implementare a proiectului de dezvoltare locală.

Menționăm că, centrul va cuprinde 2 terenuri sportive, cu suprafața totală de 4 998 m2, dotate și amenajate. Potrivit proiectului acceptat în cadrul Programului Național „Satul European”, în Corjova, peste 2650 de locuitori, vor avea acces la infrastructura sportivă.

 

Precizăm că, proiectul valorează peste 2 milioane de lei, din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală.

Primarul satului, Gheorghe Ojog este convins că acest proiect va aduce stare de bine locuitorilor, întrucât sportul contribuie la promovarea sănătății și spiritului uman. Subliniem că, în localitate se desfășoară anual, Campionatul Internațional de fotbal „Cupa Unirii”.

Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală, apreciază puterea de muncă a administrației publice locale, prin prisma respectării tuturor normelor legale.

Amintim că ONDRL, are misiunea de a coordona și organiza activități orientate spre monitorizarea implementării proiectelor de dezvoltare regională și locală.

sursa: ONDRL

Imprimare