În data de 8 noiembrie curent pe pagina web a Guvernului www.particip.gov.md a fost prezentat spre consultare publică proiectul bugetului de stat pentru anul 2019. Proiectul este prezentat cu întârziere semnificativă față de termenii legali stabiliți. Mai mult decât atât, afișarea proiectului pe resursa informațională menționată s-a dovedit a fi una pur formală, deoarece proiectul a fost propus spre examinare și aprobare în ședința Guvernului din aceiași zi.
În cadrul unei examinări per ansamblu se atestă că Bugetul Public Național pentru anul 2019, pe componentele sale formate de Bugetul de stat, Bugetul asigurărilor sociale de stat, Fondul asigurărilor obligatorii de asistență medicală și a estimărilor bugetelor locale consolidate, se planifică o creștere a veniturilor în mărime de 9,4% și cu 9,7% a părții de cheltuieli.
CALM constată că din toate componentele Bugetului Public Național, cea mai mică creștere se anticipează în cazul bugetelor locale. Acestea vor crește la venituri și cheltuieli doar cu 5,3%. Spre comparație, Bugetul de stat este planificat să crească cu 14,1% la venituri și 13,5% la cheltuieli. În conformitate cu estimările care au stat la baza elaborării Legii bugetului de stat, creșterea reală a PIB este anticipată în mărime de 4%, rata anuală a inflației fiind evaluată în mărime de 4,9%. În comparație cu datele menționate, creștere anticipată a veniturilor și cheltuielilor bugetelor locale pentru anul 2019 este una neglijabilă.
Proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2019 prevede o diminuare a veniturilor realizate din aplicarea impozitului pe veniturile persoanelor fizice. CALM este de părere că diminuarea în cauză este determinată de recentele modificări ale legislației fiscale, care au vizat schimbarea condițiilor de calculare a impozitului menționat, implicit a mărimii deducerilor și a cuantumului taxei aplicate. Diminuarea veniturilor la această componentă este în mărime de 189,3 mil. lei față de valorile aprobate pentru anul 2018, în conformitate cu legea bugetului de stat pe anul curent. Valorile reale ale încasărilor la acest capitol nu sunt cunoscute la moment, exercițiul bugetar anual nu este finalizat. În baza datelor disponibile privind executarea bugetului de stat pe durata primelor 9 luni ale anului, extrapolate la nivelul întregului an, pierderile din încasarea taxei în cauză sunt de peste 205 mil. lei. Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2019 presupune o creștere a încasărilor din taxe și impozite cu 12,6% față de sumele aprobate pentru anul 2018. Dacă aplicăm acest coeficient de creștere, încasările din colectarea impozitului pe veniturile persoanelor fizice anticipate pentru anul 2019 sunt mai mici față de valorile calculate în condițiile vechi, până la implementarea recentelor schimbări ale legislației fiscale, în mărime de 398,7 mil. lei. Potrivit CALM, evoluțiile la acest capitol sunt importante, deoarece încasările din aplicarea impozitului pe veniturile persoanelor fizice sunt o sursă de venit ale bugetelor locale. În context cu evoluțiile menționate, necesitatea revederii condițiilor de formare a veniturilor autorităților locale este eminentă.
Proiectul bugetului de stat presupune diminuarea semnificativă a transferurilor cu destinație specială pentru reparații capitale, de ordinul a 127,7 mil. lei, scăderea fiind mult mai accentuată în cazul autorităților publice locale de nivelul 1 (scăderea este mai mare de 5 ori față de valorile aprobate în Bugetul de stat pentru anul 2018). De asemenea, transferurile cu destinație specială pentru infrastructura drumurilor publice locale sunt planificate să crească în termeni nominali doar cu 3% (mai puțin decât rata anticipată a inflației).
De asemenea, CALM constată cu îngrijorare că deși proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2019 propune creșterea substanțială a altor transferuri curente cu destinație generală, cu 306,7 mil. lei, această creștere nu va compensa pierderile, urmare a schimbărilor operate asupra modului de calculare a impozitului pe veniturile persoanelor fizice, care sunt de ordinul a 398,7 mil. lei. Totodată, în paralel cu proiectul Legii bugetului de stat, în ședința Executivului din data de 8 noiembrie curent, a fost examinat și proiectul Legii privind sistemul unitar de salarizare în sistemul bugetar. Proiectul în cauză vine să amelioreze condițiile de activitate ale personalului instituțiilor bugetare din țară, inclusiv ale personalului instituțiilor finanțate din bugetele locale. Totuși, așa cum arată datele Bugetului Public Național pentru anul 2019, momentan nu există surse financiare în vederea finanțării creșterii nivelului de salarizare, în condițiile menținerii la nivelul anterior a cheltuielilor pe alte capitole.
Serviciul de Comunicare al CALM
tel. (022) 22-35-09