Au aşteptat zeci de ani o grădiniţă. Este vorba despre locuitorii din satul Slobozia-Vărăncău din raionul Soroca, care acum au parte de condiţii excelente pentru copiii lor. Proiectul a fost realizat din banii alocaţi de Guvernul României şi Consiliul raional Soroca. Clădirea era într-o stare deplorabilă – pereţi plini cu mucegai, podele sparte, ferestre deteriorate, relatează Mesager.
Acum, vor beneficia de condiții mai bune și angajații instituției.

„Până acum ne-a fost foarte greu, aduceam apa cu căldarea, nu aveam apă caldă, canalizare. Acum avem apă, plită nouă pe gaz. Ni-i tare ușor și bine”, spune Viorica Gulica, bucătăreasă.

„Avem condiții mai bune, mobilier nou, avem multe jucării. Copiii vin cu mare drag, până acum activam doar sezonier”, afirmă Jana Costea, educatoare.

„Iarna, ușile nu se închideau, făceam focul în sobe. Era visul nostru încă din 2011 ca să fim într-un proiect de renovare. S-a efectuat reparația capitală, sistemul de încălzire, apă”, susține Galina Cecan, manager grădiniță.

Cea mai mare bucurie însă o au cei peste 40 de micuți.

Lucrările de renovare a clădirii au costat aproape un milion de lei. Banii au fost alocaţi de Guvernul României, dar a pus umărul și administrația locală.

„Grădinița era cu sobe, fără apeduct și fără canalizare. Circa 800 de mii de lei ne-a dat Guvernul României, Consiliul raional și contribuția părinților”, menționează Petru Botoc, primar, Slobozia-Vărăncău.

În raionul Soroca au fost reconstruite 33 de grădinițe.

„Deja au fost finalizate lucrările și urmează până la sfârșit de octombrie și celelalte. Sunt grădinițe care au beneficiat de renovare, altele de dotare tehnică, iar unele și de ambele. În total sunt 13 milioane de lei. Toate sursele au fost valorificate la maxim”, declară Mihai Mâțu, președinte, raionul Soroca.

În total, 400 de grădiniţe din Republica Moldova au fost renovate din banii alocați de Guvernul României.

Imprimare