Reprezentanți ai Asociației Administratorilor Publici din România (AAPRO) au întreprins o vizită în Republica Moldova pentru a facilita familiarizarea autorităților locale de la noi cu conceptul de administrator public. În cadrul unei mese rotunde organizate de CALM, circa 50 de primari și alți reprezentanți ai autorităților locale din Republica Moldova au avut posibilitatea să afle mai multe despre rolul unui administrator public în consolidarea capacităților APL, dar și în atragerea investițiilor și dezvoltarea comunităților.
Prezent la eveniment, secretarul general adjunct al Guvernului Adrian Ermurachi a mulțumit colegilor din România pentru deschidere, iar CALM pentru această inițiativă.
Directorul executiv al CALM Viorel Furdui a explicat că se dorește ca acest concept să fie instituit și în Republica Moldova, iar experiența României este foarte valoroasă pentru noi. „Anume acum, când se discută tot mai mult despre reforma APL, există un bun context de a valorifica această idee”, a menționat Viorel Furdui.
Președintele AAPRO Marian Florea a explicat că 500 de APL din România au administratori publici și anume acestea sunt eficiente în atragerea investițiilor.
Bogdan Pușcașu, fost administrator public al municipiului Piatra Neamț, România a explicat că se dorește exportarea din România în Republica Moldova a unei bune practici, cea de a avea în administrația publică locală un profesionist în management public. „S-au făcut schimburi de informații, vizite reciproce și cu ajutorul CALM am reușit să punem și acest subiect pe agenda autorităților locale, dar și a Guvernului de la Chișinău.”
Liviu Florea, administratorul public al municipiului Aiud, județul Alba, România, vicepreședinte al Asociației Administratorilor Publici din România a vorbit despre relația dintre primar și administratorul public și a scos în evidență faptul că la ora actuală în municipiul Aiud sunt implementate 12 proiecte cu o valoare de 100 de milioane de lei. „Întreaga activitate pe care am derulat-o în acești patru ani a fost înspre atragerea fondurilor nerambursabile, indiferent de proveniența lor, astfel încât să acoperim o cât mai mare parte din nevoile comunității noastre.”
Nicolae Moldovan, consilierul europarlamentarului Mircea Hava, fost administrator public al municipiului Alba Iulia a povestit din propria experiență. „În municipiul Alba Iulia, în circa 15 ani, au fost aduse investiții de aproximativ 350 milioane de euro, iar rolul administratorului public în acest proces a fost unul definitoriu. Ne dorim ca autoritățile publice locale și colectivitățile locale de aici să se dezvolte mai bine decât au reușit până acum, iar lecțiile pe care noi le-am învățat, cu bune și cu rele, să fie transferate spre frații noștri de aici.”
Primarul orașului Florești Iurie Gangan susține că evenimentul organizat de CALM este unul binevenit. „Este bine că acest specialist nu va fi angajat pe criterii politice și va putea deține nu doar un singur mandat.”
Primarul orașului Ialoveni, vicepreședintele CALM Sergiu Armașu a explicat că pentru a promova acest concept trebuie să avem o cooperare foarte bună cu autoritățile publice centrale. „Pentru a implementa acest deziderat este nevoie de modificarea legislației în vigoare. Vizitând România ne-am convins că este o funcție care aduce doar plus valoare tuturor comunităților. Un administrator public ar ușura cu mult munca primarului.”
Viceprimarul orașului Călărași Vladimir Susarenco a fost de părere că această funcție este absolut necesară și în APL din Republica Moldova. „Administratorul public ar fi mâna dreaptă a primarului. Un ales local la primul mandat adesea nu cunoaște care îi sunt atribuțiile și administratorul public ar fi consultantul direct al primarului, cel care are experiență în domeniu. Un primar nu trebuie să cunoască cum se scrie un proiect, el nici nu are timp pentru așa ceva. Viceprimarul s-ar ocupa de soluționarea problemelor gospodărești sau sociale, iar administratorul public va avea ca obiectiv atragerea investițiilor.”
La finalul evenimentului au fost semnate Acorduri de cooperare între CALM și AAPRO, dar și între AAPRO și primăriile Chișinău, Strășeni, Edineț și Ialoveni.