Vineri, 15 martie, circa 70 de primari, arhitecți și specialiști pentru reglementarea proprietății funciare au participat în cadrul unei sesiuni de informare organizată de CALM. În cadrul evenimentului au fost prezentate funcțiile, beneficiile și avantajele Conceptului sistemului informațional complex „Cadastrul Funcțional Urban Local” – instrument al APL pentru exercitarea atribuțiilor și prestarea serviciilor publice.

Acest sistem informațional automatizat urmează a fi creat în cadrul CALM și care, prin intermediul serviciilor de rețea, va oferi posibilitatea APL să primească de la APC și alte entități publice responsabile de seturile de date spațiale diferite seturi de date, cum ar fi cele cadastrale de la Cadastru, datele din Cadastrul apelor de la Agenția Apele Moldovei, materiale cartografice de la Institutul de Geodezie, Prospecţiuni Tehnice şi Cadastru „INGEOCAD, datele din Registrul solurilor, etc. Expertul CALM Alexandru Morcov a scos în evidență faptul că aceste date sunt foarte importante pentru planificarea teritorială, spațială, de amenajare a teritoriului local, regional și național, dar și pentru planurile de dezvoltare corectă a localității, deoarece acestea trebuie să fie bazate pe date actuale. În lipsa acestor mecanisme, la ora actuală majoritatea APL-urilor nu au planuri urbanistice generale, iar documentele de planificare existente în unitățile administrativ-teritoriale, mai ales cele din sate și comune sunt depășite de timp și nu corespund cerințelor zilei.

În cadrul evenimentului s-a menționat faptul că pe parcursul anilor s-a creat un vid în acest domeniu. Prin aprobarea Legii 835 din 1996 cu privire la principiile urbanismului și amenajării teritoriului specifică faptul că „Cadastrul Funcțional Urban, ca instrument specializat, reprezintă o bază informațională a sistemului de reglementări destinat să asigure funcționalitatea și dezvoltarea localităților”. Deși în Lege, inclusiv în hotărârea de Guvern din 2001 cu privire la aprobarea regulamentului de creare și ținere a Cadastrului Funcțional Urban acest instrument a fost prevăzut ca unul informațional al APL pentru gestionarea și dezvoltarea localităților, totuși, până la momentul actual, nicio autoritate publică din Republica Moldova nu are creat acest instrument la nivelul unităților administrativ-teritoriale.

CALM consideră că există o necesitate stringentă de creare a unui proiect național privind crearea și actualizarea documentației de urbanism și amenajare a teritoriului pentru unitățile administrativ-teritoriale, dar și pentru teritoriul național. În acest sens, CALM își propune elaborarea unui proiect pilot, scopul fiind de a arăta impactul și importanța acestui subiect, dar și sensibilizarea Guvernului RM, a partenerilor de dezvoltare, astfel încât transferul registrelor locale în formă digitală  în sisteme informaționale să devină o prioritate națională.

Potrivit expertului CALM Alexandru Morcov, astfel vor fi create niște instrumente reale ce le-ar permite autorităților locale să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, să nu piardă atât de mult timp în procesul de lucru, să fie mărit gradul de transparență a procesului decizional în cadrul APL, să fie îmbunătățite serviciile prestate cetățenilor etc. „Acesta este și un instrument de gestionare a datelor în procesul de delimitare a terenurilor și clădirilor proprietate publică a APL de cele ale APC. Ceea ce ne propunem noi să realizăm va fi nu doar în ajutorul APL, dar și va oferi mai multe avantaje, confort și servicii de calitate pentru populația din toate unitățile administrativ-teritoriale, inclusiv prin îmbunătățirea transparenței decizionale a APL, deoarece sistemul va avea și un modul public de consultare a cetățenilor în procesul de eliberare a actelor permisive în construcții etc. De asemenea, prin implementarea acestui program se va îmbunătăți și calitatea serviciilor la eliberarea diverselor certificate, avize, extrase din registrele publice ale APL. Actele vor fi transferate în formă digitală într-un sistem informațional care le va permite APL să sporească gradul transparență și corectitudine la eliberarea acestora.”

Nina Nistreanu, primarul comunei Gradiște, Cimișlia a salutat inițiativa CALM de a organiza această sesiune de informare, deoarece reprezentanților APL le-au fost prezentate multe noutăți ce trebuiau implementate la nivel local de mai mult timp. „Dacă vom avea acest sistem, vom majora și suma din impozitele achitate. Astfel vom avea un buget mai mare ce ne va permite să contribuim la prosperarea satului.” Nina Nistreanu s-a arătat convinsă de faptul că cele mai multe APL vor fi cointeresate să fie parte a acestui program, deoarece acesta este un proces firesc, așteptat de mai mult timp.

Potrivit lui Ion Rabacu, primarul comunei Negurenii Vechi, Ungheni, inițiativa CALM este una binevenită deoarece la tema dată se discută foarte puțin. „Pentru a avea o dezvoltare este nevoie de evaluarea bunurilor, planificarea acțiunilor și apoi de identificarea investitorilor. Altfel nu vom putea merge înainte, deoarece majoritatea datelor pe care le avem la ora actuală nu sunt atât de veridice, ceea ce nu este corect.”

Efim Strogoteanu, primarul comunei Ecaterinovca, Cimișlia a afirmat că cu cât mai repede va fi implementat programul propus de CALM,  cu atât mai ușor va fi pentru APL să activeze. „Va fi totul digitalizat și va ușor de verificat multe informații cu privire la proprietate, impozite și alte bunuri”.

Serviciul de Comunicare al CALM

 














Imprimare