În data de 10 septembrie 2015, în localitățile Colibași și Crihana Veche din raionul Cahul, au fost organizate două ședințe ale grupurilor de lucru pentru identificarea problemelor comunitare și selectarea aspectelor pentru care urmează a fi elaborate politici publice locale.
În acest sens, consultanții Victoria Matveev și Maria Ajder, cu ajutorul instrumentului Matricea SWOT, au facilitat procesul de selectare și analiză ulterioară a problemelor identificate de către grupurile, din care fac parte atât reprezentanții APL din satele Colibași și Crihana Veche, cât și cetățenii activi din diverse domenii de activitate.
Astfel, în satul Colibași, raionul Cahul, grupul de lucru a identificat două probleme comunitare: I – Pericol mare pentru viața și sănătatea pietonilor (copiilor și cetățenilor adulți din localitate), din motivul depozitării în spațiile publice, pe trotuarele aferente drumurilor cu trafic mare și mic a materialelor de construcție, unităților de transport și altor obiecte; II – Durabilitatea activității Centrului de procesare a producției agricole neasigurată din motivul inexistenței unei politici publice locale privind buna funcționare a acestuia.
Iar în satul Crihana Veche raionul Cahul – starea ecologică proastă din cauza sistării evacuării gunoiului menajer.
În etapa imediat următoare, după un seminar de instruire a grupurilor create, vor fi elaborate politici publice locale, care vor permite soluționarea problemelor identificate la nivel local.
Aceste activități sunt parte componentă a proiectului „Politici Publice Locale prin Consens Social – Politica Administrației Publice Locale de Eficientizare a Resurselor Locale”, care își propune drept scop sprijinirea autorităţilor locale din 8 localități / comunităţi pilot din Republica Moldova de a elabora politici publice de interes local, care să determine eficientizarea utilizării resurselor în comunităţile locale în vederea maximizării veniturilor la bugetele locale, cu asigurarea obţinerii consensului social.
Proiectul este implementat de Fundația Parteneri pentru Dezvoltare Locală (FPDL) – România în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) – Republica Moldova și Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) și este finanțat de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) – România din bugetul de Asistență Oficială pentru Dezvoltare (AOD) și co-finanțat de Fundația Parteneri pentru Dezvoltare Locală (FPDL) – România, cu contribuția Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) – Republica Moldova.