Dintre cele 25 de Asociații de Băștinași recent create în țară, cea din Colibași este fruntașă la numărul de proiecte sociale implementate. Cum le-a reușit acest lucru aflăm chiar de la liderii asociației.

Cornel Inje, președintele AdB Colibași

– Dle Inje, presupunem că în calitate de președinte al Asociației, ați fost persoana-cheie ce a inițiat înființarea instituţiei? Ce v-a determinat să vă implicați?

Ideea  de a crea o asociație care să aprofundeze legăturile dintre diasporă și comunitatea locală în vederea dezvoltării satului natal mi-a surâs de la bun început. Bineînțeles că pentru mine personal a fost și o provocare, fiind cel mai tânăr membru, dar experiența din cadrul proiectelor anterioare m-a ajutat și motivat.

Fusesem implicat în calitate de lider de grup în proiectul „Tinerii din Colibași – promotorii mobilizării comunității”, implementat cu suportul Guvernului american, ce avea ca scop creșterea participării civice. Totodată, am fondat Grupul Local de Inițiativă (GLI) care activează și astăzi. Într-un fel, Proiectul ”Migrație și Dezvoltare Locală” a găsit la Colibași un sol fertil datorită activităților desfășurate anterior.

– Cât de greu a fost să implicaţi diaspora în dezvoltarea locală?                                

Băștinașii care au plecat din Colibași au fost deosebit de receptivi la această inițiativă. În doar 8 luni de la fondare, am reușit să organizăm, cu sprijinul diasporei, două campanii caritabile. Astfel, în cadrul acțiunii „Donează o jucărie pentru un copilaș din Colibași”, au fost colectate peste 400 de jucării, aduse în dar pentru 200 copii. În a doua campanie, denumită ”Vreau și eu la școală-n acest an, dar n-am parte de ghiozdan”, 30 de copii defavorizați au putut merge la școală cu zâmbetul pe buze, având în spate ghiozdane noi, pline cu toate rechizitele necesare. Pentru unii dintre ei a fost prima zi de școală.

Totodată, la mijlocul lui septembrie, a fost organizat, cu suportul băștinașilor, Festivalul „Hora care ne unește”, la care au participat colective de muzică și dansuri populare din 11 sate și orașe ale țării. Festivalul s-a bucurat de un vădit succes, iar localitatea  a câștigat vizibilitate la nivel național.

PreședintelePreședintele AdB Colibași, Cornel Inje, în vizită la fostul cinematograf din sat ce urmează să fie transformat într-o Sală Polivalentă de Sport
FOTO: facebook.com/ColibasiCahul

Astăzi, suntem în plină campanie de colectare de fonduri pentru înființarea unei săli polivalente de sport, prima de acest gen din satele de la sudul țării. În cadrul acestui proiect mizăm foarte mult pe sprijinul colibășenilor din afara țării, cât și pe partenerii PNUD.

– Cum planificaţi să interesaţi mai mulţi băstinaşi să fie parte a acestei iniţiative?

Vom continua să ne promovăm în mediul online și să organizăm întâlniri tematice cu diaspora. Aici țin să menționez cât de importantă este promovarea migranților care se bucură de succese remarcabile în domeniile lor de activitate. Pe de o parte, încurajează performanța, iar pe de altă parte, servește drept un exemplu motivațional pentru ceilalți băștinași.

Interesul din partea comunității este de multe ori direct proporțional cu eficiența cu care asociațiile de băștinași reușesc să  promoveze ideile și proiectele dedicate dezvoltării locale. Prin urmare, îndemnul meu este să ne axăm pe activități și proiecte sustenabile și care reprezintă un interes real pentru locuitori.

– Ce sfat ați da celor care vor să mobilizeze migranţii în Asociații, dar consideră că procesul este mult prea complicat?

Campaniile derulate prin intermediul platformelor de social media sunt, bineînțeles, niște instrumente deosebit de utile în termeni de comunicare, promovare și organizare de evenimente. Totuși, ele nu sunt întotdeauna suficiente, de aceea ar trebui ca, în paralel, să se organizeze întâlniri tematice cu migranții. Deși necesită mai multe resurse și eforturi, acestea sunt mai eficiente și pot crea un cadru propice pentru o mai bună înțelegere a fenomenului migrației și a rolului pe care băștinașii îl au în dezvoltarea locală.

TineriiTinerii din Colibași îndeamnă locuitorii să se implice în viața comunității și colectează fonduri pentru crearea Sălii Polivante de Sport.
FOTO: facebook.com/ColibasiCahul

Petru Voloceai, purtător de cuvânt AdB Colibași

– AdB Colibași este una dintre asociațiile cu cele mai multe proiecte de caritate implementate? Cum se explică această dorință de inițiativă din partea originarilor aflaţi departe de casă?

Probabil că se datorează faptului că foarte multă lume din Colibași, din păcate, a plecat peste hotare și nu a făcut-o de viață bună, ci pentru că a fost impusă de situație. Bănuiesc că migranții își doresc ca generația nouă să nu repete aceiași soartă, iar pentru aceasta este nevoie să se creeze condiții convenabile, mai ales pentru cei tineri. În plus, trebuie să recunosc că băștinașii din Colibași sunt foarte receptivi, tinerii din GLI activi și, bineînțeles, avem și susținerea primarului.

– Sunteți la etapa de colectare de fonduri pentru Sala polivalentă? Cine s-a oferit să acorde ajutor?

Echipa Grupului Local de Inițiativă a început a strânge fonduri la fiecare eveniment pe care l-am organizat în localitate, festivaluri, zilele Diasporei și altele. La moment, există un cont bancar unde se pot transfera bani, dar speranțele ni le punem în platforma de crowfunding, pe care o vor lansa în curând partenerii din cadrul MiDL. Celor de peste hotare le-ar fi mult mai ușor să doneze pe această platformă, comparativ cum o fac acum, transmițând bani prin intermediari sau rude.

Victoria Matveev, responsabilă migrație în cadrul proiectului MiDL în localitatea Colibași

– AdB Colibași a fost înființată acum jumătate de an, câți membri numără la moment și cât de eficientă este promovarea online pentru mobilizarea comunității? 

La ora actuală, în baza de date a asociației sunt înregistrate 177 de persoane. Cea mai mare parte a colibășenilor nu s-au înscris, deși se consideră membri, sunt activi pe rețelele de socializare, vin cu propuneri, se implică etc. Doar pe pagina de facebook numărăm 900 de membri.

VictoriaVictoria Matveev, în cadrul campaniei caritabile ”Vreau să merg și eu la școală, dar n-am parte de ghiozdan”
FOTO: facebook.com/ColibasiCahul

Rețelele de socializare sunt o sursă importantă de informare pentru cei plecați, care, deşi sunt departe, oricum rămân a fi parte componentă a comunității. Noi vrem să îi ținem aproape, de aceea încercăm să reflectăm toate evenimentele din localitate și să îi informăm despre acțiunile care s-au întreprins sau care urmează să aibă loc. Astfel le dăm posibilitatea să fie informaţi şi, la dorinţă, să fie parte a dezvoltării satului.

Imprimare