Federația Moldovenească de Fotbal (FMF), împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) și Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) au decis formarea unui grup de lucru comun, care urmează să identifice fonduri pentru implementarea Proiectului ”Clase sportive specializate de fotbal” la nivel de centre raionale.

Decizia a fost luată astăzi în cadrul întâlnirii conducerii celor 3 structuri, care s-a desfășurat la Casa Fotbalului și la care au participat președintele FMF, Leonid Oleinicenco, membrul Comitetului Executiv FMF, Sergiu Harea, ministrul MECC, Corneliu Popovici, secretarul de Stat MECC, Ion Gheorghiu, președintele CALM, Tatiana Badan, directorul executiv CALM, Viorel Furdui și primarul orașului Strășeni, Valentina Casian.

Formarea Claselor sportive specializate de fotbal este unul dintre punctele principale din MEMORANDUMUL DE COLABORARE PRIVIND DEZVOLTAREA FOTBALULUI ÎN REPUBLICA MOLDOVA, semnat astăzi de Federația Moldovenească de Fotbal și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Totodată, formarea acestor clase de fotbal (copii din clasele 5–9) face parte din obiectivele pe termen scurt ale Federației Moldovenești de Fotbal.

Vă reamintim faptul că până în prezent, FMF a realizat deja 2 dintre cele 4 puncte strategice din Programul Grassroots: Fotbal în grădinițe și Lecții de fotbal în școli (clasele primare).

Imprimare