Circa 200 milioane de lei vor fi alocați, în anul 2020, din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR), pentru realizarea a 25 de proiecte de dezvoltare regională în patru regiuni de dezvoltare ale țării. Decizia a fost luată recent, în cadrul ședinței Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR), care s-a desfășurat la Chișinău.
 
Conform deciziei CNCDR, banii vor fi destinați pentru implementarea proiectelor în localitățile rurale, în special pentru: aprovizionarea cu apă și sanitație a localităților – circa 74 milioane de lei; infrastructura drumurilor regionale și locale – peste 41 milioane de lei; dezvoltarea infrastructurii de afaceri – circa 51 milioane de lei, precum și sporirea activității turistice – circa 24 milioane de lei.
 
Grație mijloacelor financiare distribuite, în Republica Moldova vor fi reabilitați circa 40 de km de drum și 17 poduri, iar 18 localități vor beneficia de 26,56 km de apeduct, stații de epurare, pompare și tratare a apei. Totodată, urmează să fie reconstruite două obiective turistice noi.
 
Pe ordinea de zi a ședinței au fost discutate în total 16 subiecte ce vizează alocarea resurselor financiare pentru implementarea proiectelor finanțate din sursele FNDR, prezentarea noului concept a politicii de dezvoltare regională, constituirea Unității de Implementare a Proiectului „Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală”, cofinanțarea proiectelor transfrontaliere.

În 2020, ADR Nord va continua implementarea a 7 proiecte de dezvoltare regională finanțate din sursele FNDR: 5 proiecte de aprovizionare cu apă și sanitație și 2 proiecte de dezvoltare a infrastructurii de afaceri. În acest scop, urmează să fie alocați 73,21 milioane de lei, conform deciziei membrilor CNCDR.

Imprimare