Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a decis ajustarea instrucţiunilor privind pregătirea pentru redeschidere şi reluarea activităţii instituțiilor de învățământ. Astfel, programul de activitate al grădinițelor se va stabili de către administrația instituției de educație timpurie coordonat cu autoritatea publică locală.

Factorii decisivi vor trebui să asigure condiții de minimizare a riscurilor de infectare pentru copii și personalul instituției, alocarea timpului suficient pentru aerisire și ventilare a spațiilor, curățarea și dezinfectarea suprafețelor, inventarului, jucăriilor și materialelor didactice.

În scopul realizării eficiente a măsurilor de prevenire și control al infecției COVID-19, se va evalua și se va ajusta numărul necesar și orarul optim de activitate al educatorilor și asistenților de educatori în cadrul grupelor de copii.

Copilul urmează a fi însoțit, spre și de la grădiniță de către una și aceeași persoană, cu vârsta mai mare de 16 ani. De asemenea, părinților li se va recomanda, după posibilitate, să ia copilul acasă mai devreme.

Transportarea copiilor și însoțitorilor în mijlocul de transport școlar, spre și de la instituția de învățământ, se va organiza la capacitatea numărului de scaune, cu respectarea măsurilor de sănătate publică.

Imprimare