Oamenii nu mai au ce pierde și sunt gata de acțiuni!
 

Expertul Congresului Autorităților Locale (CALM) Cătălina Scorțescu atrage atenția asupra faptului că angajații din administrația publică locală sunt printre cei mai prost remunerați bugetari și explică de ce schimbări este nevoie în legislație pentru a motiva cât de cât acești funcționari ai statului.

„În anul 2018, înainte de a fi aprobată Legea 270 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, CALM a înaintat mai multe obiecții și propuneri scopul cărora era de a îmbunătăți situația din domeniul salarizării APL dar nu am fost auziți.  În rezultat, obiectivul de a asigura condiții echitabile de salarizare nu a fost atins și noul sistem de remunerare s-a dovedit a fi inechitabil și discriminatoriu. Situația în domeniul salarizării APL de nivelul I s-a înrăutățit, iar această categorie de bugetari au rămas tot cu salarii mici. Astăzi autoritățile publice locale sunt într-o situație dificilă, inclusiv din cauza prețurilor cresc constant, iar dacă comparăm cu măsurile de motivare a  angajaților din administrația publică centrală, observăm că reprezentanții administrației publice locale au fost mereu neglijați.”

Cătălina Scorțescu amintește că și după aprobarea Legii 270, CALM a elaborat și prezentat autorităților centrale mai multe proiecte de modificare a acesteia. „Noi înțelegem că e destul de complicat să intervii într-o asemenea Lege amplă și din acest motiv am propus o normă care prevede ca valorile și elementele sistemului de salarizare existente în Lege să constituie un standard minim garantat de stat, iar autoritățile APL, din contul veniturilor proprii, să poată să stabilească sporuri, premii și ajutoare materiale.” Altfel spus, ceea ce propune CALM înseamnă elaborarea și aprobarea de către APL a unor regulamente care să stabilească modalitățile suplimentare de salarizare și de stimulare a angajaților din APL din veniturile proprii.

În afară de aceasta, premiile pentru angajații din APL pot fi plătite în prezent doar din economii, lucru imposibil de realizat în cele mai multe primării. „Această normă poate fi implementată în orașe, dar ce economii pot fi într-o primărie dintr-un sat cu cinci persoane angajate?  Așa cum sunt stabilite normele astăzi, acestea nu oferă niciun avantaj suplimentar și chiar dacă sunt prevăzute de lege, nu pot fi aplicate la nivel local”, explică reprezentanta CALM.

Pentru ceea ce propune CALM-ul nu sunt necesare cheltuieli suplimentare din bugetul de stat, totul va fi suportat de bugetele administrației publice locale și este realizabil fără ca APC să identifice noi resurse financiare.

În elaborarea notei informative la acest proiect de lege, CALM a făcut trimitere și la prevederile Strategiei naționale de descentralizare care nu au fost realizate, inclusiv la capitolul salarizare, deși termenii de implementare ai acesteia demult au expirat. „De asemenea, ne-am bazat pe Recomandările Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, inclusiv cele stipulate în Foia de parcurs și asumate de către autoritățile statului. În aceste documente sunt enumerate mai multe acțiuni necesare de a fi întreprinse de către Guvernul RM, una dintre ele face trimitere la faptul că legea salarizării trebuie total revizuită, salariile din APL sunt insuficiente, trebuie să fie majorate,  trebuie identificate surse alternative de remunerare a APL, de a crea un sistem flexibil de prime și bonusuri etc,” a menționat Cătălina Scorțescu.

Expertul CALM atrage atenția că și colegii din Europa au sesizat aceste lacune din legislație care nu sunt vechi, iar pe parcursul anilor situația s-a înrăutățit tot mai mult și mai mult. „Soluția pe care o vedem în acest moment este nu pentru a îmbunătăți foarte mult situația în domeniul salarizării APL, dar să oferim o susținere până va fi revizuită Legea salarizării – o promisiune a Ministerului Finanțelor. Nu avem timp să așteptăm pentru că angajații din APL sunt la limita supraviețuirii, deci nu vorbim de niște soluții macro, dar cel puțin să rezistăm până la o modificare esențială a Legii”, a conchis Cătălina Scorțescu.

 
 
 
 
Imprimare