Emisiunea audio

Gestionarea banilor din Fondul Rutier pentru reparația drumurilor locale a fost subiectul emisiunii „Loc de Dialog de la radio Moldova, din 25 octombrie, curent. Potrivit CALM, după mai bine de trei ani de așteptare, primarii localităților din RM primesc, în sfârșit, bani din Fondul Rutier. Autoritățile locale susțin că acestea sunt niște surse așteptate cu care vor reuși până la sfârșitul anului să repare o parte din drumurile locale. Natalia Petrea, primar de Costești, Ialoveni, Alexei Busuioc, primar de Capaclia, raionul Cantemir, Valeriu Mustață, primarul satului Săiți, Căușeni și Vitalie Rapcea, fost viceministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor și-au expus părerea cu privirea la această primă etapă de descentralizare, dar și despre cum sunt gestionate acestor fonduri.

Potrivit Nataliei Petrea, acesta este un rezultat al descentralizării despre care s-a vorbit foarte mult și care a fost așteptat în localități. „Cu siguranță, toți colegii noștri valorifică la maxim banii din Fondul Rutier. Conform criteriilor de distribuire a acestor fonduri, la Costești am beneficiat de suma de 1,2 milioane lei. Deja am început reparația capitală a unei străzi dintr-un sector cu familii tinere. Oamenii așteptau de mult acest lucru. E vorba de un proiect pe un termen de trei ani. Considerăm că cei care vor reuși să continue descentralizarea vor fi apreciați de cetățeni. Cetățenii ne solicită nouă, primarilor, servicii de calitate, printre care și construcția drumurilor. Este de apreciat acest efort imens al CALM și guvernului și este important că s-a reușit. Este un exemplu că se poate! Suntem în așteptarea altor fonduri pentru că  veniturile primăriilor sunt foarte mici ca să putem să contribuim la dezvoltare, sau să participăm în unele proiecte care sunt în desfășurare în localitățile noastre, a afirmat Natalia Petrea.
Alexei Busuioc a menționat că oamenii vor să vadă imediat rezultatul și acesta să fie cât mai benefic pentru ei. „Trebuie să știm însă că în spatele oricărui proiect realizat, în cazul nostru vorbim de descentralizarea Fondului Rutier, este o muncă titanică a CALM și tuturor autorităților locale. Lucrurile nu au fost deloc simple, putem spune că ne-am luptat pentru a obține această descentralizare. De multe ori, funcționarii de la centru consideră că aceste fonduri le aparțin ministerelor pe care le reprezintă. Unii de la Chișinău nu știu cum este de fapt starea lucrurilor la talpa țării. Noi încercăm să le explicăm celor din administrația centrală că dimineața oamenii nu vin să bată la ușa deputaților sau miniștrilor, ci vin la ușa primarului. Vin cu cizmele de noroi și ne întrebă cum să-și ducă copiii la grădiniță? Prin urmare, trebuie să fie clar că cea mai mare lovitură o primim noi, primarii. În cazul Fondului Rutier, am adus o mie și unu de argumente ca să convingem autoritățile să aplice Legea cu privire la descentralizare. Una din problemele satelor RM este lipsa locurilor de muncă. Trebuie să înțelegem că niciun investitor, niciun tânăr cu idei bune nu va veni să activeze în glod. La acest capitol, trebuie să menționez că ar fi bine să fim instruiți cum să utilizăm acești bani din Fondul Rutier. Primarilor care au studii în domeniul finanțelor le-a fost simplu, nouă însă, celor care nu am avut contact cu cifrele ne este destul de greu. Sperăm ca la începutul anului viitor, cu susținerea CALM, autoritățile centrale vor face unele modificări la această Lege, astfel încât să putem gestiona banii după necesitate, nu din frica de a nu-i pierde. Ne temem că în cazul în care unii colegi nu vor valorifica aceste fonduri, autoritățile de la centru ne vor reproșa că nu avem capacități, a subliniat Alexei Busuioc.
Vitalie Rapcea, fost viceministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a accentuat faptul că s-a făcut un pas extraordinar în spiritul strategiei naționale de descentralizare care a fost aprobată prin Lege în 2012. Aceasta presupune că competențele autorităților publice locale de gestionare, administrare și întreținere a drumurilor locale sunt în competența APL și pentru aceste lucruri era absolut necesar să alocăm mijloace financiare, altfel se încălcau principiile acestei strategii. „Banii nu neapărat sunt foarte mulți, dar este absolut necesar să se înceapă de la ceva, ca ulterior să se îmbunătățească acest mecanism de repartizare, iar APL să înțeleagă cum să utilizeze aceste mijloace cât mai eficient, să existe o legătură între APL și APC, pentru ca utilizatorii drumurilor să beneficieze de o infrastructură de o calitate superioară, declarat Vitalie Rapcea.
La acest capitol, Valeriu Mustață a prezentat pe scurt realitățile din satul pe care îl reprezintă.  „Drumul care leagă localitatea noastră de centrul raional face parte din categoria celor regionale și are o lungime de 18 km. Suntem vecini cu două sate din Ucraina, avem și o vamă în Săiți. Eu sunt la al cincilea mandat. Am circulat ani de zile pe acest drum care nu ne făcea față. Vreau să spun că, în sfârșit,  gheața s-a spart. Eu, consilierii, dar și majoritatea cetățenilor susținem tot ceea ce s-a produs în această privință. Prin intermediul CALM am reușit să obținem ceea ce ne-am propus ca obiectiv.  Localitatea Săiți a primit 241 mii lei, care au fost valorificați pentru reparația unei străzi cu o lungime de 3 km, dar și pentru construcția unei scurgeri la intersecția din centrul satului. Noi deja am finisat lucrările. Începutul este bun, dar nu trebuie să ne oprim aici. Prin discuții, schimb de experiențe, întâlniri cu colegii, cu autoritățile centrale trebuie să perfectăm această bună practică și să avem o continuitate în viitor. Numai așa vom reuși să facem lucruri frumoase în întreaga țară.  

Serviciul de presă al CALM
tel.22-35-09
Imprimare