Din 2019, aproximativ 130 mii locuitori, din 44 localități din țară, au acces la servicii moderne de iluminat, apă și canalizare, drumuri și trotuare bune, spații de recreare amenajate, datorită colaborării dintre administrațiile publice locale și diasporă.

AUDIO

În 2019, la nivel național au fost lansate programele de granturi „Incubator” și „Accelerator 1+1”, în cadrul etapei a doua a Proiectului ”Migrație și  dezvoltare locală”, implementat de PNUD – Moldova și Guvernul Elveției. În ce măsură administrațiile publice locale în comun cu diaspora au folosit aceste posibilități pentru a amenaja și dezvolta localitățile? Iată ce ne-a relatat, în cadrul emisiunii ”ATITUDINI”, Victoria Ivancioglo, coordonatoare dezvoltare instituțională în cadrul Proiectului PNUD „Migrație și dezvoltare locală”:

”În 2019, am  avut 28 de localități care au implementat proiecte în cadrul programului ”Incubator”. La început erau mici grupuri de inițiativă, care la sfârșitul anului au devenit deja Asociații de băștinași, cu anumite capacități și experiență de implementare a proiectelor. Aici am oferit un suport modest  de 1000 de dolari. Mai valoros e suportul tehnic, care a constat în organizarea instruirilor pentru membrii grupelor de inițiativă: cum să identifice cele mai bune idei, cum să atragă parteneri, cum să comunice eficient pe parcursul realizării proiectului”, a povestit Victoria Ivancioglo.

Unul dintre cele mai originale proiecte a fost desfășurat în Găgăuzia, în domeniul turismului.

”Vorbim despre un proiect din satul Tomai, Găgăuzia, întitulat ”Etnodvor”. A fost amenajat centrul localității, astfel încât să atragă atenția turiștilor. Ulterior, proiectul va fi inclus într-un traseu turistic”, a relatat Victoria Ivancioglo.

În cadrul programului ”Accelerator” au fost susținute 16 proiecte, în domeniul infrastructurii instituțiilor publice și drumurilor, serviciilor publice, iluminatului stradal, amenajarea teritoriului.  

”Proiectele din domeniul infrastructurii sociale sunt la mare cerere, fie că este vorba de amenajarea spațiilor de joacă sau achiziționarea echipamentelor pentru parcuri și terenuri sportive în instituțiile de învățământ. În domeniul infrastructurii, multe sunt depășite, de aceea autoritățile publice locale acordă prioritate acestor proiecte”, a explicat Victoria Ivancioglo.

Mai multe detalii aflați din emisiunea ”ATITUDINI”.

 

Imprimare