Au apă dar nu au canalizare. Este vorba de locuitorii din Săiţi, raionul Căuşeni, care de mai mulţi ani aşteaptă să beneficieze şi ei de o reţea de canalizare în sat. Autorităţile locale susţin că au implementat pe jumătate planul de aprovizionare cu apă şi canalizare a localităţii. Cealaltă jumătate ar costa bugetul local în jur de 50 de milioane de lei, bani pe care satul nu-i are, susţine primarul localităţii Valeriu Musteaţă. Primăria este în căutarea mijloacelor financiare, inclusiv de la autorităţile centrale şi de la donatori, transmite Mesager.

Carolina Ţurcan s-a căsătorit acum câţiva ani şi a trecut cu traiul în satul Săiţi – localitatea de baştină a soţului. Fiind tânără mămică spune că îi vine foarte greu fără canalizare în gospodărie.

„În sat nu-s guri de canalizare, de scurgere şi este foarte greu. Vă închipuiţi cât e de greu când ai copil mic şi speli şi trebuie s-o verşi, s-o schimbi. Ne-am dori şi noi să fie cât de cât ca la oraş, sperăm să fie tot bine”, spune femeia.

Pe lângă o reţea de canalizare, oamenii şi-ar dori să aibă locuri de muncă în sat şi un drum mai bun care să lege localitatea de oraşul Căuşeni.

„De la Săiţi până la Căuşeni trebuie să faci aproape o oră, dar dacă ar fi un drum bun, în decurs de 20 de minute 20 km îi parcurgi. Cu aşa drum distrugi transportul. Noi avem apă, dar canalizare nu avem şi trebuie să chemi maşina de la Căuşeni să aduci apa”;

„Eu n-am fost mulţi ani în sat. Când am venit lucruri tare multe sau schimbat. E cu mult mai bine: avem gaz, avem apă. Am copii peste hotare şi aş vrea să fie în ţara lor, dar cu părere de rău n-avem locuri de muncă”;

„Rămân în beznă părăsite multe case. Un drum bun să fie. Toţi se duc de la sate. Rămânem, avem copii mici, o să-i creştem, o să ne ducem şi noi poate cu timpul, n-avem încotro.”

Autorităţile locale susţin ca în prezent sunt în căutare de noi surse financiare pentru realizarea unui şir de proiecte.

„Avem tot satul aprovizionat cu apă potabilă. Acum muncim asupra proiectului de terminare a iluminatului stradal. Avem terminat proiectul tehnic expertizat tot 100% de construcţie a sistemului de canalizare. Ne costă 50 milioane de lei ca să-l implementăm”, spune primarul satului Săiţi, Valeriu Musteaţă.

În pofida unui buget mizer al localităţii, totuşi în ultimii ani au fost puse în aplicare mai multe proiecte importante pentru locuitori, mai spune primarul.

„Suntem alături de gimnaziu, vizavi centrul de sănătate construit în 2013. Suntem în preajma casei de cultură care, de asemenea, anul trecut a fost reparată capital, acoperişul şi exterior. Grădiniţa noastră este construită în anul 2014 de la zero, pentru 120 de copii. Cu părere de rău pe an ce trece numărul lor scade. Frecventează în jur de 60 de copiii, 50% din capacitate este folosită”, povesteşte primarul satului Valeriu Musteaţă.

Satul Săiţi din raionul Căuşeni are peste 2.000 de locuitori.

Imprimare