Ştefan Vodă, 6 Aprilie 2014: Expoziţia mobilă de cazane pe biomasă destinate gospodăriilor casnice ce pot fi cumpărate cu 1.300 de Euro rambursare din fonduri  europene s-a lansat astăzi în raionul Ştefan Vodă. Mii de oameni din satele raionului au putut vedea pe viu cum funcţionează cazanele pe biomasă şi tipurile de biocombustibil produs în Republica Moldova.

Băştinaşii raionului Ştefan Vodă, dar şi oaspeţii din raioanele limitrofe au primit din prima sursă informaţia completă despre Programul de subsidiere a achiziţionării cazanelor pe biomasă, au văzut oferta de cazane din cadrul programului şi au discutat cu echipa Proiectului Energie şi Biomasă şi ai Agenţiei pentru Eficienţă Energetică despre potenţialul energiei din biomasă pentru Republica Moldova şi valorificarea acestuia în vederea diminuării dependenţei energetice externe.

Uniunea Europeană oferă alternativă încălzirii cu gaze sau cărbune. Orice gospodărie casnică poate achiziţiona cazan pe biomasă din oferta companiilor înregistrate în program şi primi, după instalarea acestuia, 1.300 de Euro din fondurile Proiectului UE-PNUD „Energie şi Biomasă”, a declarat Nicolae Zaharia, expert în dezvoltarea afacerilor în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă. 

Expoziţii mobile de cazane pe biomasă destinate gospodăriilor casnice vor fi organizate pe perioada Aprilie – Mai, în raioanele Ştefan Vodă, Cahul, Comrat, Hânceşti, Ungheni, Bălţi, Orhei, Edineţ şi Soroca. Scopul expoziţiilor este de a promova energia din biomasă, ca o alternativă ecologică şi economică încălzirii cu gaze sau cărbune.

Din octombrie 2013 ne încălzim casa cu energie din biomasă. Cazanul l-am cumpărat în aceeaşi lună ca răspuns la oferta Proiectului Energie şi Biomasă. Primul sezon de încălzire ne-a arătat cifre îmbucurătoare, având economii de circa 40% comparativ cu preţul la gaz pe care îl plăteam până atunci. Pe lângă economiile evidente de bani, încălzirea cu biomasă ne oferă şi siguranţă. Ori, peletele şi brichetele pe care îl folosim este produs în Republica Moldova”, susţine Larisa Seu, unul din beneficiarii Programului.

Programul de subsidiere a gospodăriilor casnice la achiziţionarea cazanelor pe biomasă a  fost lansat de Proiectul UE-PNUD „Energie şi Biomasă” şi este realizat în parteneriat cu Agenţia pentru Eficienţă Energetică. În total, circa 600 de familii din Republica Moldova vor putea cumpăra cazane moderne pe bază de biomasă în condiţii avantajoase în cadrul acestui program.

Toată informaţia despre proiect şi program este accesibilă pe www.biomasa.mdProiectul Energie şi Biomasă în Moldova este un proiect de 4 ani, implementat în 2011-2014. Bugetul total al proiectului este de 14.56 milioane Euro, acordați de Uniunea Europeană (14 mln  Euro) și PNUD Moldova (560,000 Euro).

Pentru informaţii suplimentare contactaţi:

Ina Prisăcaru-Zglavuţă, specialist în comunicare şi mass media, Proiectul Energie si Biomasă, Tel: (+373 69)141006, ina.zglavuta@undp.org

Nicolae Zaharia, specialist în dezvoltarea afacerilor, Proiectul Energie şi Biomasă, Tel: (+373 69713636),nicolae.zaharia@undp.org

Imprimare